Senatorul Marius Ovidiu Isăilă, condamnat la 4 ani închisoare cu executare

| 12 apr, 13:17

Senatorul UNPR Marius Ovidiu Isăilă a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la patru ani închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit deciziei instanței, Marius Isăilă a primit două pedepse de 3 și 2 ani închisoare pentru trafic de influență și o pedeapsă de un an închisoare pentru instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Instanța a contopit cele trei pedepse și a adăugat un spor de un an închisoare, astfel încât senatorul va executa în final 4 ani închisoare, plus 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.66 lit.a, b si g Cp.

De asemenea, judecătorii au menținut controlul judiciar pe cauțiune față de Marius Isăilă și au dispus confiscarea sumei de 180.000 euro.

În același dosar, consilierul parlamentar Cristian Ștefan Ene a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare și efectuarea de 100 de zile muncă neremunerată în folosul comunității, plus confiscarea sumei de 20.000 euro.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Marius Ovidiu Isăilă a fost trimis în judecată de către DNA în iulie 2014, fiind acuzat de trei infracțiuni de trafic de influență, două în formă continuată și una în formă simplă, și o infracțiune de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Alături de acesta a fost trimis în judecată și consilierul parlamentar Cristian Ștefan Ene, pentru trei infracțiuni de trafic de influență, două în formă continuată și una în formă simplă.

Potrivit DNA, în prima parte a anului 2012, Marius Ovidiu Isăilă, la acel moment șef serviciu în Ministerul Finanțelor Publice, și Cristian Ștefan Ene, în înțelegere cu inculpatul Cătălin Cristescu, au convenit să intervină în vederea blocării controlului efectuat de către ANAF la firma unui denunțător care le-a solicitat ajutorul în acest sens.

''După ce Isăilă Marius Ovidiu și Ene Cristian Ștefan i-au pretins inculpatului Cristescu Cătălin suma de 200.000 euro, susținând că vor realiza intervențiile pe lângă funcționarii ANAF, acesta din urmă a transmis mai departe solicitarea către denunțător, care a remis suma pretinsă în mai multe tranșe. Astfel, o sumă de 20.000 euro urma să îi revină lui Cristescu Cătălin, iar restul de 180.000 euro au fost remiși mai departe celorlalți doi inculpați. După remiterea sumei de 200.000 euro, deoarece controlul continua, Cristescu Cătălin le-a transmis celorlalți doi inculpați nemulțumirea și îngrijorarea denunțătorului. Aceștia au pretins o nouă sumă — 150.000 euro, plătibili în mai multe tranșe, pretinzând că este vorba de un nou control'', se arată în rechizitoriu.

În august 2013, Marius Ovidiu Isăilă și Cristian Ene i-au pretins lui Cătălin Cristescu suma de 20.000 euro pentru a interveni pe lângă diferiți funcționari publici, în vederea sprijinirii acestuia să promoveze concursul ce urma să aibă loc în toamna anului 2013, pentru ocuparea unei funcții de inspector în cadrul ANAF — Direcția Generală Antifraudă Fiscală, susțin procurorii.

În același scop, pentru a realiza intervenții pe lângă diferiți funcționari publici și decizionali din structurile de resort — în vederea favorizării aceluiași inculpat la concursul ce a avut loc la data de 29 martie 2014 pentru ocuparea unor funcții în cadrul ANAF, Direcția Generală Antifraudă Fiscală — Isăilă, prin intermediul lui Ene, i-a pretins o nouă sumă, în cuantum tot de 20.000 euro.

După remiterea celor 20.000 de euro de către Cristescu, Isăilă, pentru a ascunde primirea banilor, a instigat la întocmirea unui fals contract de împrumut între ceilalți doi inculpați, precizează DNA.

Conform DNA, în cursul anului 2013, Isăilă și Ene au promis unui om de afaceri realizarea de intervenții pe lângă funcționari din cadrul Primăriei sector 3 și la alte entități juridice, pentru ca societatea acestuia să obțină încheierea unor contracte de lucrări.

''Folosul celor doi inculpați, urmare a acestor 'intervenții', a constat în nerestituirea unui împrumut, în sumă de 25.000 euro, pe care inculpatul Isăilă Marius Ovidiu îl contractase de la omul de afaceri, parte din suma de bani împrumutată fiind folosită de inculpatul Ene Cristian Ștefan", precizează sursa citată.

În timpul anchetei, Cătălin Cristescu și-a recunoscut vinovăția și a fost de acord cu propunerea procurorilor de a primi o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendare.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ