Senatorul Radu Oprea, trimis în judecată pentru evaziune fiscală şi spălare de bani

| 08 ian, 14:23

Senatorul PSD de Prahova Radu Ştefan Oprea a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală sub forma autoratului şi spălare a banilor sub forma complicităţii, transmite Agerpres.

În acelaşi dosar, a fost deferit justiţie şi un partener de afaceri al senatorului, Mihail Ştefănescu. 

Procurorii susţin că senatorul Radu Oprea şi Mihail Ştefănescu, în calitate de administratori de drept ai companiilor SC Urban Electric SRL şi SC ICIM SA, au ajutat societăţile comerciale SC M.C. SRL Ploieşti şi SC SSWA SRL şi pe reprezentanţii legali şi/sau de fapt ai acestora să deruleze şi să înregistreze operaţiuni comerciale nereale, prin punerea la dispoziţie de contracte de prestări servicii şi lucrări fictive şi emiterea de facturi, în baza cărora s-au înregistrat în contabilitate operaţiuni comerciale fictive, ce au avut ca rezultat denaturarea obligaţiilor fiscale către stat. 

Totodată, Radu Oprea (până în momentul începerii mandatului de senator) şi Mihail Ştefănescu au dispus şi dirijat transferul de sume de bani, cunoscând că ele provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, rezultat al încheierii unor contracte de lucrări şi prestări servicii care au permis înregistrarea în contabilitate a unor operaţiuni comerciale fictive, sume transferate din conturile societăţilor comerciale pe care le administrau în conturile unor societăţi cu comportament tip "fantomă", cu care doar au simulat operaţiuni comerciale, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora. 

În ceea ce priveşte inculpatele persoane juridice, probatoriul administrat în cauză a relevat că, în perioada aprilie - noiembrie 2012, SC Urban Electric SRL a evidenţiat în actele contabile cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale (constând în cinci acte materiale), respectiv înregistrarea în contabilitate a unei facturi emise de SC M.C. SRL Ploieşti, în valoare de 228.740 lei şi a altor patru facturi emise de SC SSWA SRL Ploieşti, în valoare 357.422 lei. 

Totodată, în perioada iulie 2010 - noiembrie 2012, SC ICIM SA Ploieşti, prin acelaşi modus operandi, a evidenţiat în actele contabile cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale constând în zece acte materiale, respectiv înregistrarea în contabilitate a unei facturi emise de SC GCE SRL, în valoare de 51.383 lei, a unei facturi emise de SC B. SRL, în valoare de 666.834 lei, şi respectiv a opt facturi emise de SC SSWA SRL, în valoare de 270.834 lei. 

În aceleaşi repere, inculpata SC ICIM SA Ploieşti, în perioada septembrie 2009 - noiembrie 2012, a achitat prin 10 bilete şi 9 ordine de plată diferite sume către societăţi comerciale de tip "fantomă", toate reprezentând transferuri bancare, cunoscând că banii provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. 

Astfel, în perioada 2011 - 2013, SC M.C. SRL Ploieşti, SC SSWA SRL Ploieşti şi altele, administrate în fapt şi în drept de alte persoane, au simulat operaţiuni comerciale cu mai multe societăţi solvabile, printre care şi SC ICIM SA şi SC Urban Electric SRL, administrate de Radu Oprea şi Mihail Ştefănescu, în scopul evazionării bugetului de stat şi disimulării rezultatului ilicit pentru albirea produsului infracţiunii, interpunând în schema infracţională mai multe societăţi comerciale tip "fantomă", administrate în fapt de cetăţeni sârbi şi greci, cu ajutorul cărora sumele de bani au fost transferate de o firmă la alta "în cascadă". 

Totodată, a rezultat că furnizorii nu aveau bază materială reală pentru susţinerea activităţilor declarate, astfel că acestea nu funcţionau la sediile menţionate şi nu deţineau angajaţi, operaţiunile declarate efectuându-se în scopul simulării unor operaţiuni economice între societăţile respective, scopul final al acestor tranzacţii fiind retragerea de către o persoană împuternicită a sumelor de bani rezultate din aceste circuite bancare. 

Raportul de constatare tehnico - ştiinţifică întocmit în cauză a concluzionat că prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin faptele de evaziune fiscală comise în contextul cercetat este în cuantum de 223.631 lei. 

Dosarul se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ