Senatul a respins proiectul privind autonomia Ţinutului Secuiesc
Senatul a respins, miercuri, proiectul privind autonomia Ţinutului Secuiesc, fiind 126 de voturi în favoarea raportului de respingere. Senatul a fost camera decizională, după ce iniţiativa a trecut tacit de Camera Deputaţilor.
Senatorii au votat, pe rând, asupra raportului de respingere a proiectului privind autonomia Ţinutului Secuiesc.
Astfel, s-au înregistrat 126 de voturi pentru raportul de respingere şi nouă împotrivă.
Proiectul discutat miercuri de Senat a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor, în condiţiile în care avea avize negative de la comisiile parlamentare de specialitate, precum şi de la Consiliul Legislativ. Şi Guvernul s-a pronunţat împotriva proiectului.
Iniţiatori sunt deputaţii UDMR Zsolt-Istvan Biro şi József-György Kulcsar-Terza, care argumentează că înfiinţarea regiunii autonome este o expresie a identităţii istorice a zonei şi va asigura egalitatea de şanse a cetăţenilor şi protecţia identităţii naţionale maghiare. Kulcsar Gyorgy a mai iniţiat un proiect similar, care a fost respins de Camera Deputaţilor în 11 aprilie 2018.
Regiunea autonomă va include judeţele Covasna şi Harghita şi scaunul istoric Mureş.
Autonomia regională este exercitată de Consiliul de Autoadministrare, autoritate publică regională aleasă prin vot universal, egal, direct secret şi liber exprimat precum şi de Comisia de Autoadministrare desemnată de acesta, se arată în proiect.
Printre prevederile incluse în proiect se numără cea potrivit căreia Statutul de Autonomie al Ţinutului Secuiesc, adoptat prin lege, se aprobă prin referendum de către cetăţenii Ţinutului Secuiesc.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x