SENATUL, raport favorabil pentru pensiile de serviciu acordate personalului diplomatic şi consular

Membrii Comisiei de muncă a Senatului au întocmit marţi, în unanimitate, raport favorabil propunerii legislative privind acordarea pensiei de serviciu pentru membrii personalului diplomatic şi consular, potrivit Agerpres.
Senatorii Comisiei de muncă au preluat amendamentele propuse de colegii lor din Comisia de politică externă şi au fost de acord ca membrii corpului diplomatic şi consular al României, cu o vechime de cel puţin 15 ani în MAE, şi personalul încadrat pe funcţii de execuţie să se poată pensiona la cerere şi să poată beneficia la împlinirea vârstei de 60 de ani de pensie de serviciu în cuantum de 80% din salariul de bază brut lunar, la care se adaugă indemnizaţiile şi sporurile avute în ultima lună de activitate.
Propunerea legislativă privind acordarea pensiei de serviciu pentru membrii personalului diplomatic şi consular, iniţiată de un grup de deputaţi PSD şi UDMR, va intra în dezbaterea plenului Senatului, primă Cameră sesizată, în acest caz.
Ştirile orei

Boloș: Sunt discuții cu Comisia Europeană pentru ca 13 spitale să fie păstrate la finanțare din PNRR
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
