Sentință după 11 ani pentru Radu Mazăre
După 11 ani de judecată, Radu Mazăre așteaptă verdictul definitiv într-unul din cele mai vechi dosare din justiția românească. Procesul retrocedărilor de la malul mării i-a adus fostului primar al Constanței patru ani de închisoare cu suspendare în primă instanță. Vizat și în alte dosare, Mazăre s-a refugiat în Madagascar și este, în prezent, dat în urmărire internațională.
DNA cere condamnarea fostului primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre la o pedeapsă orientată spre maxim pentru infracţiunilor comise, respectiv 15 ani de închisoare, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.
În acelaşi dosar, Nicuşor Constantinescu, fost preşedinte al CJ Constanţa, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, aceeaşi pedeapsă primind şi Dragoş Săvulescu, fost acţionar al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti.
În schimb, Cristian Borcea, fost finanţator al clubului Dinamo, a fost achitat.
Procurorii anticorupţie precizează că au fost restituite porţiuni de plajă şi faleză care, potrivit Constituţiei şi legilor în vigoare, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, "adică nu pot ajunge sub nicio formă în proprietatea vreunei persoane fizice sau juridice".
Conform DNA, prin faptele săvârşite de cei 37 de inculpaţi în această cauză s-ar fi cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro, dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane euro - prejudiciu în dauna municipiului Constanţa.