Sevil Shhaideh despre regionalizare: Proiectul nu s-a oprit, dar este nevoie de revizuirea Constituţiei

| 17 feb, 13:58

Proiectul privind regionalizarea nu a fost abandonat, dar pentru implementarea lui este necesar ca mai întâi să se facă o revizuire a Constituţiei, a afirmat vineri, la Piteşti, vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

'Planul pe care îl ştiţi legat de regionalizare nu s-a oprit, dar ca să poată fi pus în implementare, principala modificare care se impune este revizuirea Constituţiei. Deci legislaţia este pregătită pentru partea de regionalizare, pentru a putea dezbate mai departe legislaţia, trebuie să avem un proiect de revizuire a Constituţiei', a declarat Sevil Shhaideh într-o conferinţă de presă.

Vicepremierul a adăugat că reorganizările care au avut loc în ultimii ani la nivelul structurilor teritoriale ale unor ministere şi agenţii guvernamentale nu au legătură cu proiectul de regionalizare.

'Modul de organizare a aparatului central nu are legătură cu proiectul de regionalizare pe care îl cunoaşteţi din anul 2013. Era cu totul şi cu totul altă discuţie', a precizat Shhaideh.

Ministrului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a avut vineri, la Piteşti, o întâlnire cu reprezentanţii autorităţilor publice locale din judeţul Argeş.

 

Tag-uri: regionalizare
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ