Sfântul cu chip de MIEL de la mănăstirea Lainici. Ce spun legendele despre această înfăţisare neomenească

Raman dosite chiar sub ochii nostri, in racla cu moastele placut mirositoare ale staretului Irodion (canonizat de curand), sau in sirul ocnitelor de sub streasina bisericii vechi, unde apare cea mai stranie infatisare din toata iconografia ortodoxa - un sfant ireal si fara seaman, un sfant cu infatisare fioroasa, de neom. Cu cat privesti, cu atat mai putin iti vine sa crezi. O silueta longilina, cu capul desenat in semiprofil. Un trup abia schitat si o frunte acoperita de suvite sure, ce coboara catre obrazul care se incheie, cu totul neasteptat, printr-un bot de miel. Pare un monstru, dar de fapt, toata atitudinea lui inspira liniste si incredere. Cu vesminte luminoase, de sacerdot, strania faptura strange in mana dreapta o cruce - semnul martirajului. E Sfantul calatorilor plecati la drum lung, Sfantul Hristofor.

Multe intrebari ridica ocnita de la manastirea Lainici, dar ele se lamuresc imediat, daca ai norocul sa-l afli pe parintele Calist in preajma. Specialist in erminie bizantina si ghid al manastirii, parintele renunta la putinele lui momente de liniste si lectura filocalica, vorbind despre traditia sfintilor cu infatisare neomeneasca (cei mai cunoscuti fiind Sf. Castor si Sf. Hristofor), despre viata lor plina de suferinte si intamplari uimitoare, nu fara a uita sa pomeneasca nedreptatile la care a fost supusa iconografia lor, indepartata din biserici in mod rusinos - fie din nestiinta, fie din teama inchipuita a unor interpretari smintitoare. In multe biserici de parohie, icoana Sfintilor cu cap de miel a fost acoperita cu var. In altele - la Garlasi (Buzau), Braniste (Arges), Floru (Olt) - chipul de miel s-a antropomorfizat, iar la Urlueni (Arges), reprezentarea n-a mai supravietuit refacerii decorului mural, si Sfantul Hristofor i-a cedat locul in absida nordica Sfantului Teodor Tiron.

Extrem de diferite intre ele, legendele tesute in jurul Sfantului Hristofor par ca se contrazic, cand, de fapt, se completeaza. In una, Sfantul e nascut diform tocmai spre a se apropia de Dumnezeu si a-si descoperi frumusetea sufletului. In alta, Sfantul e, dimpotriva, un fecior de o frumusete rapitoare, care, asemenea Sfintei Tatiana sau Sfintei Parascheva cea veche, a preferat sa-I ceara lui Dumnezeu sa-i urateasca fata, pentru a scapa de gandul pacatului si de insistentele patimase ale femeilor, ce nu-i dadeau pace nici o clipa.

Ocrotitor al calatorilor si pazitor de moarte napraznica si fara veste, Sfantul Mucenic Hristofor apare des in frescele bisericilor, dar in moduri diferite (aproximativ opt variante), ceea ce ne face sa credem ca Hristofor poate fi intruparea mai multor sfinti cu chip fioros, unul dintre ei (puternic, inalt si umeros) avand misiunea de a trece oamenii printr-o apa adanca.

Facea aceasta munca de mai multi ani, sperand in sinea lui ca i se va implini candva dorinta lui cea mai mare (aceea de a putea sluji celui mai puternic din lume), pana cand pe mal a aparut un copil, care l-a intrebat daca e in stare sa-l poata trece apa. Uriasul a ras si l-a ridicat pe umeri, dar cu cat inainta, cu atat trupul copilului se facea tot mai greu, incat doar printr-o minune uriasul nu s-a prabusit in apa si a ajuns teafar pe malul vecin. Abia asa va afla uriasul numele copilului si-l va descoperi pe cel puternic, pe pruncul Hristos, asa cum numele si icoana il vadeste: Hristofor - adica "Purtator de Hristos".

E o intreaga stiinta inclusa in aceasta oglindire iconografica. Cine cauta sa vada sfintenia trebuie sa priveasca icoanele cu atentie si sa se adanceasca meditativ in detalii, in falduri, in pozitia mainilor, in latul metaniilor, in micile insemne sau obiecte ce puncteaza desenul. Ca sa intelegem ceea ce vedem, trebuie sa stim si sa ne reamintim mereu ca sfintenia e intregul. E chiar simetria sufletului ingemanat in simplitatea celor mai smerite linii si culori, ce se regasesc apoi integrator in conturul unor figuri luminoase si transfigurate de sfant, de mucenic, de stalpnic sau cuvios fara prihana.