Sfaturile părintești ale lui Tăriceanu
A da sfaturi post-factum este comod fiindcă nu te implică, nu te angajează în nici un fel şi este gratis. Fără a minimaliza abordarea lui Călin Popescu Tăriceanu, este de apreciat grija părintească a fostului premier față de mai tânărul sau coleg de alianță. Cu precizarea că demersul survine ceva cam târziu.
Călin Popescu Tăriceanu îşi găseşte greu locul în politică. După ce a fost ministru, premier şi preşedinte al PNL, liberalul se împacă greu cu ideea de a sta pe tuşă, fiind exclus de la masa bogaţilor PNL. Nu mai este un secret pentru nimeni că fostul prim ministru nu se află deloc în graţiile lui Crin Antonescu, mai ales că Tăriceanu a profitat de orice moment prielnic pentru a lansa săgeţi împotriva actualului preşedinte liberal, asumându-şi rolul de dizident – când mai vocal, când mai nuanţat – în raport cu actuala conducerea a partidului.
Dacă în PNL vocea lui Călin Popescu Tăriceanu nu pare a fi ascultată de mai marii liberali, fostul premier încearcă mai nou o schimbare de discurs. Aşa se face că, zilele acestea, fostul prim ministru s-a găsit în postura de a oferi poveţe premierului Ponta. Într-un interviu acordat Mediafax, Tăriceanu a arătat că Ponta "face mult treaba altora" şi "riscă să devină un paratrăsnet". În replica, Victor Ponta a punctat că se sfătuieşte “cu trei fosti prim-ministri: Isărescu, Năstase, Tăriceanu. Nu am de făcut decât să învăţ de la cei trei foşti buni prim-miniştri ai Romaniei", a spus Victor Ponta.
Desigur, răspunsul premierului Ponta este elegant şi diplomat. Într-adevăr, este bine să dai sfaturi atunci când eşti într-o astfel de poziţie, adică atunci când ai experienţa şi expertiza necesare. Tăriceanu, ca strămoș guvernamental al lui Ponta, a lăsat România într-o situație cel puțin nefavorabilă. Fiind ani de creştere economică puternică, Executivul condus de Tăriceanu şi-a permis luxul unor cheltueili masive şi de multe ori iraţionale. Greşelile comise în mandatul lui Călin Popescu Tăriceanu ca premier au fost estompate de realităţile economice dinaintea recesiunii, când majoritatea românilor o ducea bine. După câţiva ani de creştere economică susţinută, venirea crizei a luat pe nepregătite Cabinetul Tăriceanu care nu a avut un plan de acţiune menit să limiteze efectele crizei globale. Iar după plecarea lui Călin Popescu Tăriceanu şi venirea lui Emil Boc, lucrurile au mers din rău în mai rău pentru România, măsurile de austeritate excesive şi alimentarea clientelei politice a PDL de la robinetul banului public ducând ţara într-o situaţie limită.
Revenind la Călin Popescu Tăriceanu, ecourile deficitului bugetar din 2008, lăsat moştenire de premierul liberal, se resimt şi astăzi. Prin urmare, a da sfaturi post-factum este comod fiindcă nu te implică, nu te angajează în nici un fel şi este gratis. Fără a minimaliza abordarea lui Călin Popescu Tăriceanu, este de apreciat grija părintească a fostului premier față de mai tânărul sau coleg de alianță. Cu precizarea că demersul survine ceva cam târziu. Fiindcă păcatele părinţilor le plătesc copiii, aşa cum se întâmplă şi în fruntea Guvernului unde greşelile guvernării liberale ce l-a avut în frunte pe Tăriceanu sunt îndreptate și ele tocmai de cel căruia fostul premier îi dă acum sfaturi, adică de Victor Ponta.
Ştirile orei
s-ar putea intelege ca, daca Ponta indreapta greselile lui Tariceanu si acum,Boc si MRU,nu au facut...
si pierzi la salariu...
fii dragut si rezolva-ti mica problema in articolul urmator...