Shhaideh: Mărirea cu 30% a salariilor aleșilor locali nu va avea un impact major asupra finanțelor
Vicepremierul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene, a declarat marți, în cadrul unei conferințe la Iași, că majorarea salarială pentru aleșii locali nu va avea un impact major asupra finanțelor naționale.
Întrebată de jurnaliști dacă economia românească poate susține amendamentul trimis la Guvern privind majorarea salariilor președinților de Consilii Județene și a primarilor cu 30%, ea a afirmat că nu crede că mărirea va avea un impact major asupra finanțelor naționale.
"Deci vorbim de salariile aleșilor locali și de un amendament la Ordonanța 2/2017, acolo unde au fost majorate cu 20% salariile autorităților locale și cu 50% cele din familia de cultură, familia ocupațională cultură. Dacă amendamentul este un amendament propus la nivel de Parlament vom face și noi impactul, dar noi totuși considerăm, dacă îmi permiteți, 41 de președinți de Consilii Județene și 3.200 de primari, nu credem că va avea un impact major asupra finanțelor naționale", a precizat Sevil Shhaideh.
Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh a fost prezentă marți în municipiul Iași, unde s-a întâlnit cu primarii din județ, susținând ulterior o conferință de presă.