Sigur nu ştiai asta! Unde a apărut primul ziar din lume
Presa şi-a făcut apariţia ca urmare a nevoii conducătorilor de a face anunţuri către supuşii lor, iar acestea să ajungă la cât mai mulţi şi cât mai repede. Aşa a început totul.
În China secolelor II şi III d.Hr. circulau în rândul oficialilor foi cu ştiri, iar mai târziu, între anii 713 şi 734, „Buletinul Curţii” era scris pe mătase şi informaţiile erau citite oamenilor, notează ziarullumina.ro.
Prima gazetă
Cu adevărat strămoşii ziarelor sunt gazetele scrise de mână ale italienilor, numite avvisi sau gazettes, care au apărut la Veneţia în secolul al XVI-lea. În 1556, Guvernul de la Veneţia a scos „Notizie scritte”, care arătau ca nişte scrisori, iar informaţiile incluse în paginile lor erau pe subiecte militare, politice şi economice. Ca o curiozitate pentru zilele noastre reţinem că nu apăreau informaţii şi despre Veneţia.
Avvisi erau de două feluri: publice şi secrete. Cele publice erau vândute cu preţul de o gazetă (monedă veneţiană a acelor timpuri), de unde şi numele de gazetă care s-a păstrat până astăzi.
Cele secrete erau destinate unui public restrâns, conţineau informaţii sensibile, ceea ce astăzi numim „informări” şi „stenograme”, şi erau destinate oficialilor.
Informaţia ajungea doar la cei cu bani
Tot în secolul al XVI-lea, nemţii, cu spiritul lor pragmatic caracteristic, au inventat abonamentul la aceste „ziare” scrise de mână, informaţiile preţioase ajungând doar la cei bogaţi şi puternici, care îşi permiteau să le cumpere.
Deşi tiparul fusese inventat de ceva vreme, la momentul apariţiei acestor „publicaţii” scrise de mână, soluţia nu era încă viabilă. Tiparul era greu de folosit, astfel că era destinat mai mult cărţilor religioase şi ştiinţifice, nu exista posibilitatea personalizării informaţiilor şi era destul de scump.
Primul ziar tipărit se consideră a fi „Relation aller Fürnemmen und gedenckwürdigen Historien”, cunoscut şi sub numele Carolus, după cel care l-a înfiinţat la Strasbourg (aparţinând Germaniei pe atunci), în 1605 – Johann Carolus.
Au apărut şi în Anglia publicaţii de genul Courante, dar pe atunci britanicii nu dădeau ştiri şi informaţii din Anglia, ci din Italia, Germania, Franţa, Polonia, Ungaria, Ţările de Jos. Cum transporturile mai înregistrau întârzieri, uneori apărea “informaţia” preţioasă că…”Ştirile din Italia nu au sosit încă”.
Primul ziar serios scos de englezi a apărut în 1665, era săptămânal şi se numea “Oxford Gazette”, având un aspect modern.
Primul ziar francez a fost “Gazette de France”, în 1631, portughezii au scos “A Gazeta da Restauração”, în 1641, iar polonezii au avut “Merkuriusz Polski Ordynaryjny”, în 1661.
Presa americană a debutat cu “Publick Occurrences Both Forreign and Domestick”, tipărit în Boston în anul 1690, sub conducerea lui Benjamin Harris. A fost publicat în doar o ediţie, din cauza cenzurării lui de către autorităţi.
Primul cotidian
Primul cotidian a fost scos de englezi, prin Elizabeth Mallet, în anul 1702. Ziarul era format dintr-o singură foaie, care pe spate avea publicitate. Elizabeth publica doar ştiri externe, simple şi fără comentarii, opinând că “cititorii ei au inteligenţa să-şi facă singuri o opinie”.
Curierul românesc - prima apariţie constantă
Deşi în 1790 apărea în Moldova, în limba franceză, “Couriere de Moldavie”, care este primul ziar tipărit la noi, începuturile presei româneşti sunt făcute de “Curierul românesc” şi “Albina Românească.
Prima gazetă care a avut o apariţie constantă a fost “Curierul românesc”, scos în aprilie 1829 de Ion Heliade Rădulescu, cu sprijinul boierului şi cărturarului Dinicu Golescu, care a obţinut aprobarea apariţiei gazetei (iniţial trebuia să se numească “Curierul Bucureştilor”, nume ce l-ar fi îngrădit în conţinut).
Acest ziar a existat, cu mici întreruperi, până pe 12 decembrie 1859.