Simion, după întâlnirea cu Nicuşor Dan: Dacă vrem să fim eficienţi, vom avea o singură administraţie
Preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat joi, după întâlnirea cu primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, că Bucureştiul ar trebui să aibă o singură administraţie şi o singură poliţie, dacă se doreşte eficienţă în funcţionarea acestora.
"N-avem nevoie de şapte primării, n-avem nevoie de şapte poliţii locale, n-avem nevoie de dublarea acestor instituţii şi de-aici porneşte şi discuţia legată de referendum, şi chestiuni punctuale legate de colectarea de taxe. Dacă vrem să fim eficienţi, vom avea o singură administraţie şi vom lărgi graniţele Bucureştiului până la limitele actualei autostrăzi 0. Asta este poziţia AUR şi a mea, ca şi candidat la alegerile prezidenţiale", a transmis Simion.
În opinia liderului AUR, cel mai complicat punct de îndeplinit, din cele 20 prezentate de primarul general, este cel care vizează colectarea taxelor.
"Cel mai complicat punct este cel legat de colectarea banilor, unde se duc banii din taxele românilor. Dacă merg la primăriile de sector, vom avea şase primari de sector puternici, care vor face bănci, vor face parcuri şi chestiuni importante precum termia, precum metroul, vor fi ignorate. De aceea, noi ne dorim o singură administraţie, o singură poliţie, nu mai vreau să văd cum se bat poliţiştii locali din diferite sectoare. Vreau să fie rezolvată, de urgenţă, chestiunea planşeului din Piaţa Unirii. O consider un risc de securitate pentru bucureşteni. Astea sunt chestiuni care trebuie lămurite acum, nu după alegeri, nu când se instalează noul preşedinte. Există nişte oameni în funcţii şi mă aştept la responsabilitate din partea lor", a concluzionat candidatul AUR la alegerile prezidenţiale.
Cât priveşte colaborarea cu primarul general, Simion a spus că el este în favoarea dialogului şi poate coopera cu oricine ocupă o funcţie publică.
"Cred că pot colabora cu oricine ocupă o funcţie publică şi este normal să se întâmple aşa. Nu ştiu de ce nu a existat această colaborare, în cei patru ani, între decidenţi. Pentru că, în mod evident, şi asta acuză şi domnul primar general, cu mici excepţii, nu a existat o colaborare între Guvern, între primarii de sector şi primarul general. Asta înseamnă că pierd cetăţenii, pierd românii din cauza faptului că nu se poate găsi un numitor comun. Eu sunt în favoarea dialogului şi în favoarea găsirii numitorului comun", a punctat Simion.
La rândul său, Nicuşor Dan a explicat raţiunea pentru care a decis să prezinte cele 20 de puncte din activitatea sa, din primul mandat, candidaţilor la alegerile prezidenţiale.
"Am anunţat, acum o lună şi jumătate - două, principalii candidaţi la alegerile prezidenţiale, am fost la dumnealor cu 20 de puncte pe care le-am extras din activitatea din primul mandat de patru ani. Sunt chestiuni care, în opinia mea, au constrâns activitatea mea, în aceşti patru ani care s-au scurs, anumite activităţi pe care nu am putut să le fac, lucruri pe care nu le-am făcut. Am avut o discuţie tehnică pe aceste 20 de chestiuni. O să vedeţi la sfârşit un tabel de la toţi candidaţii cu care m-am întâlnit, cu poziţiile dumnealor. În esenţă, am agreat vreo 15-16 din cele 20 de puncte, cu observaţii la unele dintre ele. Şi am discutat şi alte lucruri care au izvorât din programele candidaţilor domniilor lor la alegerile locale pentru Bucureşti, unele dintre ele foarte interesante", a mai punctat primarul Nicuşor Dan.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x