SIMONA HALEP a început cu dreptul primul Grand Slam al anului

| 19 ian, 08:19

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-3, 6-2, pe sportiva italiană Karin Knapp, locul 50 WTA, în manşa întâi a turneului Australian Open, primul Grand Slam al anului.

Partida, desfăşurată pe arena principală a complexului din Melbourne, Rod Laver, a durat o oră şi 28 minute.

Prin succesul de luni, românca şi-a asigurat 70 de puncte WTA şi un premiu în valoare de 60.000 de dolari (42.700 de euro).

La ediţia precedentă, sportiva din Constanţa a atins faza sferturilor de finală.

Jucătoarea australiană de tenis Jarmila Gajdosova, locul 62 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-3, 6-4, pe Alexandra Dulgheru, locul 87 WTA, într-o oră şi 28 de minute, calificându-se în turul doi al Australian Open, fază în care va întâlni o altă româncă, pe Simona Halep, locul 3 WTA.

Pentru participarea pe tabloul principal al turneului de la Melbourne, Dulgheru va primi 10 puncte şi 34.500 de dolari australieni (aproximativ 24.500 de euro).

Halep, 23 de ani, şi Gajdosova, 27 de ani, fostă numărul 25 mondial în 2011, nu s-au mai întâlnit până în prezent. Născută la Bratislava, Gajdosova s-a calificat în premieră în turul doi al Australian Open.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ