SIMONA HALEP a primit o veste URIAŞĂ. S-a calificat!
Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA, s-a calificat pentru Turneul Campioanelor, competiţie ce va avea loc în Singapore, în perioada 25 octombrie - 1 noiembrie, informează wtafinals.com.
Halep este a doua jucătoare calificată pentru ediţia din acest an, după liderul mondial, sportiva americană Serena Williams. La competiţia din Singapore vor participa cele mai bune opt jucătoare ale lumii.
"Sunt foarte bucuroasă că m-am calificat din nou pentru Turneul Campioanelor. Anul trecut am avut un parcurs bun, am ajuns în finală şi în grupe am învins-o pe Serena. Voi face tot ce voi putea pentru a avea rezultate şi mai bune în acest an", a declarat Simona Halep.
Pe de altă parte, foxsports.com a remarcat popularitatea în creştere a Simonei Halep începând din sezonul trecut, menţionând că românca a declarat că momentul crucial în acest sens a fost finala din 2014 a turneului de la Roland Garros. "Toată lumea mă recunoştea oriunde mergeam. Toată lumea îmi cerea să se fotografieze cu mine. Unele persoane îmi cereau permisiunea să mă sărute", a afirmat Halep vineri, într-un interviu pentru ESPN. Întrebată dacă a simţit nevoia unei gărzi de corp, Halep a răspuns: "Nu am nevoie de pază, pentru că oamenii sunt drăguţi cu mine şi doar mă felicită atunci când mă văd, astfel că este în regulă".
Simona Halep va evolua în turul al treilea al US Open cu americanca Shelby Rogers, locul 154 WTA, venită din calificări, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 02.00, ora României.