Simona Halep, decizie DRASTICĂ după înfrângerea de la Birmingham: A renunţat la EL

| 21 iun, 10:14

Simona Halep a pierdut vineri în sferturile de finală ale turneului de la Birmingham, 6-2, 0-6, 6-7, contra Kristinei Mladenovic, din Franța, iar o zi mai târziu l-a concediat pe Victor Ioniță. Antrenorul a revenit sâmbătă singur în România și nu va merge la Wimbledon, relatează Digi Sport.

În vârstă de 31 de ani Ioniță o pregătea pe Simona de la începutul lui 2015, dar relația dintre ei s-a răcit după Roland Garros. Dacă la începutul sezonului Simona solicita mai mereu intervenția antrenorului în pauzele din timpul partidelor, după Paris nu a mai făcut-o, chiar dacă a avut momente dificile, scrie sursa citată.

Cu Ioniță antrenor, în 2015, Simona a câștigat trei turnee, la Shenzen, în ianuarie, la Dubai, în februarie și la Indian Wells în martie. N-a reușit însă rezultate notabile în cele două turnee de Grand Slam din acest an, fiind eliminată în sferturi la Australian Open și în turul doi la Roland Garros.

Daniel Dobre, noul antrenor al Simonei, a lucrat șapte ani la o academie din Germania și a făcut parte din staful jucătoarei la turneul campioanelor din 2014, de la Singapore.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ