Simona Halep, nominalizată pentru cea mai frumoasă lovitură a lunii aprilie în circuitul WTA
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a fost nominalizată pentru cea mai frumoasă lovitură a lunii aprilie în circuitul profesionist feminin, potrivit site-ului WTA.
Halep figurează în anchetă cu o fază reușită în meciul cu Garbine Muguruza (Spania) de la Stuttgart, la scorul de 3-6, 6-1, 2-2 și 40-15, o lovitură de dreapta în cros.
Între contracandidatele ei este și daneza Caroline Wozniacki, pentru un punct reușit chiar contra româncei (lob câștigător), în semifinale la Stuttgart, în primul ghem al meciului, într-un moment în care Halep avea avantaj pe serviciul adversarei.
Celelalte nominalizări sunt americanca Madison Keys (Charleston), Andrea Petkovic (Charleston) și Angelique Kerber (Stuttgart).
Fazele pot fi votate pe site-ul WTA, iar câștigătoarea va fi anunțată vineri, 8 mai.