Simona Halep s-a calificat în optimile turneului de la Indian Wells
Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 5.381.235 dolari, duminică, după ce a învins-o în trei seturi pe Varvara Lepchenko (SUA/N. 26), cu 6-1, 3-6, 6-1.
Halep (23 ani), numărul trei mondial, a obținut o victorie deloc facilă, după două ore și 14 minute de joc, în fața unei adversare pe care o mai învinsese anul trecut, în turul al doilea la Australian Open, tot în trei seturi, cu 4-6, 6-0, 6-1.
Simona a dominat primul set și l-a încheiat după 35 de minute cu un sec 6-1, salvând toate cele șase mingi de break de care a beneficiat Lepchenko (28 ani).
În setul al doilea, jucătoarea aflată pe locul 31 în lume s-a desprins destul de repede la 4-1 și în cele din urmă și-a adjudecat manșa cu 6-3.
În decisiv, Halep, a treia favorită a competiției, a început cu stângul, pierzându-și serviciul, dar apoi a recuperat break-ul (1-1) și a preluat conducerea (2-1). Românca a reușit un break foarte important, pentru 3-1, desprinzându-se, iar apoi a încheiat cu un clar 6-1, chiar dacă Lepchenko a luptat până la ultima minge.
Halep și-a asigurat un cec de 59.185 dolari și 120 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe Karolina Pliskova (N. 14), victorioasă cu 7-5, 6-4 în meciul cu Garbine Muguruza (Spania/N. 19). Simona a învins-o recent pe cehoaică, în finala turneului de la Dubai, cu 6-4, 7-6 (4).
Perechea formată din jucătoarea română de tenis Monica Niculescu și rusoaica Alexandra Panova s-a oprit în optimile de finală ale probei de dublu, întrecută de cuplul Lisa Raymond (SUA)/Samantha Stosur (Australia), cu 6-3, 6-2, în doar 53 de minute.
Niculescu și Panova vor fi recompensate cu un cec de 19.390 dolari și cu 120 de puncte WTA.