Simona Halep s-a calificat în semifinalele Turneului Campioanelor de la Sofia

| 30 oct, 2013

Cea mai bună jucătoare română de tenis a momentului, Simona Halep, a învins-o cu 6-4, 6-4 pe franţuzoaica Alize Cornet (N. 7), miercuri seara, şi este practic în semifinalele Turneului Campioanelor de la Sofia, după a 50-a victorie a sa anul acesta.

Halep, principala favorită a competiţiei de 750.000 de dolari de la Sofia, care încheie sezonul în circuitul WTA, s-a impus după o oră şi 34 minute şi are două victorii din tot atâtea meciuri în Grupa Serdika. Marţi, Halep dispusese cu 6-3, 6-3 de rusoaica Anastasia Pavliucenkova.

În primul set cu Cornet (23 ani, 27 WTA), Simona a condus cu 3-1, dar adversara a revenit şi a egalat (3-3), însă Halep a rupt din nou echilibrul (5-3), după care a încheiat setul cu 6-4, în 51 de minute. Eleva antrenorului Adrian Marcu a început cum nu se poate mai bine setul secund (cu break) şi a avut 3-0, însă apoi şi-a pierdut serviciul la acest scor. Halep a făcut un nou break (4-1) şi meciul a continuat în acest ritm, cu ghemuri câştigate pe serviciul celeilalte (4-2, 5-2, 5-3), dar cele două şi-au valorificat serviciul în ultimele ghemuri şi românca de 22 ani (numărul 14 mondial) s-a impus cu 6-4.

Simona Halep pierduse singurul meci cu Cornet, în 2011, în primul tur la Monterrey, cu 5-7, 1-6.

Ultimul meci din grupă al Simonei Halep va fi cu ucraineanca Elina Svitolina, care a înlocuit-o pe rusoaica Maria Kirilenko (accidentată).

Serena Williams are cele mai multe victorii în 2013, 78, urmată de poloneza Agnieszka Radwanska (56) şi de cehoaica Petra Kvitova (51). Italianca Roberta Vinci a ajuns şi ea la 49 şi ar putea trece de 50 în meciul de Fed Cup din această săptămână.

Românca şi-a asigurat până acum la Sofia 120 de puncte WTA şi 65.000 de dolari.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ