Simptomele BOLII care apare din senin şi nu se vindecă. Provoacă DURERI mai mari ca o naştere
O boală care le provoacă durere cumplită pacienţilor îi induce în eroare atât pe medici, cât şi pe cercetătorii care nu reuşesc să-i găsească nici motivele de apariţie şi nici leacul.
Sindromul Durerii Regionale Complexe (SDRC) se instalează brusc şi îi face pe bolnavi să se trezească din senin cu o durere de care nu pot scăpa nicicum.
Boala apare, de obicei, la mâini sau picioare, după o lovitură uşoară sau o zgârietură.
Un caz recent este cel al unei tinere în vârstă de 21 de ani care s-a trezit cu o durere persistentă la picior şi acum nu mai poate merge mai mult de 10 minute odată. Uneori, durerea este atât de mare, încât piciorul tremură incontrolabil. "Sunt zile în care plâng încontinuu", spune fata.
Bolnavii care au Sindromul Durerii Regionale Complexe nu răspund la niciun tratament. De obicei, durerile se intensifică odată cu trecerea timpului şi se extind şi la alte părţi ale corpului.
Medicii care au măsurat nivelul durerii pe care o resimt pacienţii cu SDRC au ajuns la concluzia că aceasta e mult mai intensă decât cea pe care o simt femeile în timpul naşterii.