Sindicaliștii din ROMATSA anunță continuarea negocierilor: O nouă rundă de discuții este programată miercuri
Sindicaliștii din ROMATSA au anunțat marți seara că negocierile vor continua, iar noi discuții vor avea loc miercuri în prezența ministrului.
”Am discutat pe punctele rămase în conflict. Nu am ajuns la niciun rezultat, dar am stabilit să facem toate eforturile pentru a evita declanșarea grevei generale în data de 1. Vom continua negocierile, inclusiv mâine vom veni la minister încă nu știm ora. Și domnul ministru a înțeles că dacă nu avem pâna luni contract colectiv de muncă nu vom renunța la grevă. Negocierile vor fi numai la minister și în prezența ministrului”, a declarat Gabriel Tudorache, lider sindical ROMATSA.
”Sunt multe lucruri pentru care trebuie să găsim soluții. Lucrurile nu sunt simple. Noi încercăm să ne arătăm bunăvoința. În momentul de față există doar niște discuții, niște afirmații din partea noastră de bune intenții. Mai este mult până la grevă. Noi nu vrem să facem grevă, de asta vrem să venim la negocieri, pasagerii nu trebuie să sufere”, a afirmat sindicalistul Florin Diaconu.
Sindicaliștii susțin că sunt în continuare dispuși să poarte negocieri, dar acuză conducrea instituției că îi supune la nunumărate abuzuri și atacuri.