Sindicat RATB: Călătorii vor fi informaţi, luni, că este posibilă suspendarea transportului în comun
Bucureştenii care vor circula, luni, cu mijloacele de transport în comun vor fi atenţionaţi că este posibil ca şoferii şi vatmanii să nu mai iasă pe trasee, din motive de siguranţă pentru călători, întrucât conducerea RATB nu a luat măsuri privind lipsa pieselor de schimb şi uzura vehiculelor.
Sindicatele din Regia Autonomă de Transport Bucureşti arată vineri, într-un comunicat de presă, că în mijloacele de transport care vor ieşi luni pe traseu, călătorii vor putea citi un mesaj prin care vor fi atenţionaţi despre o posibilă suspendare a transportului.
Sindicaliştii susţin că din cauza lipsei pieselor de schimb, a uzurii parcului vehiculelor RATB şi a infrastructurii, în scurt timp s-ar putea să circule mai puţine mijloace de transport în comun, mult sub limita necesarului zilnic. "Dorim să informăm cetăţenii Capitalei că sindicatele din RATB nu au reuşit până acum, în ciuda demersurilor repetate, să responsabilizeze managementul Regiei în privinţa aspectelor de care depind siguranţa, timpul de aşteptare şi confortul călătorilor", a precizat sursa citată.
Sindicaliştii spun că, pentru a atrage atenţia asupra acestei situaţi, mijloacele de transport în comun vor circula cu farurile aprinse. "În aceste condiţii, din respect faţă de cetăţenii Capitalei şi pentru a proteja conducătorii de vehicule de manifestările de revoltă ale cetăţenilor lăsaţi să aştepte zeci şi zeci de minute în staţii, sindicatele din RATB au hotărât ca toţi conducătorii de vehicule să meargă cu farurile aprinse, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei în care se află RATB", potrivit sursei citate.
Sindicaliştii mai spun că au trimis nenumărate sesizări celor responsabili din punct de vedere legal, fără a primi vreo soluţie, iar şoferii şi vatmanii RATB sunt decişi să nu mai iasă pe trasee, până ce problemele grave nu sunt rezolvate, pentru a li se asigura astfel o minimă protecţie.
"În cazul în care problemele urgente ale RATB nu vor fi rezolvate de îndată, dorim să ne cerem scuze publicului călător din Bucureşti pentru situaţia în care activitatea de transport public va trebui să înceteze. Totodată, vrem să-i asigurăm pe bucureşteni că acţiunile noastre au în vedere hotărârea sindicatelor din RATB de a nu permite întoarcerea la condiţiile de transport dinainte de 1989", se mai arată în comunicat.
Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti reclama, în 19 februarie, că la RATB sunt probleme grave, unele care fac imposibilă asigurarea siguranţei călătorilor, şi avertiza că şoferii ar putea refuza să mai iasă pe traseu, nu în semn de protest, ci din motive de siguranţă.
Sindicaliştii susţineau că la nivelul managementului RATB sunt oameni politici, nu specialişti, iar acest lucru a dus la o "situaţie deosebit de gravă". Aceştia spuneau că, în fiecare zi, între 80 şi 100 de autovehicule din parcul auto al RATB nu pot fi scoase pe traseu şi aminteau că în ultimii ani nu s-a achiziţionat niciun troleibuz şi situaţia nu este mai bună nici în cazul autobuzelor.