Site-ul Jurnalului Naţional a căzut de trei zile
Site-ul cotidianului Jurnalul Naţional, deţinut de trustul Intact, nu mai poate fi accesat de trei zile.
Începând din 9 decembrie, singura “ştire” pe care cititorii publicaţiei o pot afla din ediţia online este un mesaj de eroare.
Utilizatorii site-ului sunt anunţaţi, astfel, că jurnalul.ro este "temporar indisponibil":
Problemele tehnice întâmpinate de Jurnalul Naţional sunt semnalate şi pe pagina lor de Facebook, unde cititorii sunt rugaţi să urmărească alte surse de informare:
Pe lângă problemele financiare ale redacţiei, semnalate periodic în presă, jurnalul.ro întâmpina de ceva vreme scăderi masive ale traficului, pe care editorii site-ului încercau să le contracareze prin orice mijloace. Inclusiv prin ironizarea propriilor materiale.
În urmă cu aproape trei luni, o ştire apărută pe site-ul Jurnalului Naţional se încheia, triumfător, cu mesajul:
„Monitorul n-a stat prea mult pe gânduri şi a publicat imaginile pe internet, spre fericirea tuturor celor care vor vizita acest articol extrem de imbecil!, pe care îl puteţi citi doar fiindca avem nevoie de trafic! :D”
Foto: paginademedia.ro