Snowden se întâlneşte astăzi cu organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului

| 12 iul, 2013

Fostul colaborator al serviciilor secrete americane Edward Snowden, care a demascat un program secret al guvernului SUA de supraveghere electronică, se va întâlni vineri după-amiază pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, unde se află refugiat de aproape trei săptămâni, cu avocaţi şi reprezentanţi ai organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului, relatează agenţia Interfax.

Întâlnirea a fost confirmată pentru Interfax de un purtător de cuvânt al aeroportului, care a mai declarat că Snowden intenţionează să facă o declaraţie cu această ocazie.

Potrivit acestei surse, Edward Snowden a solicitat participarea mai ales a reprezentanţilor Amnesty International, Transparency International, Human Rights Watch şi ai misiunii ONU la Moscova. De asemenea, avocatul Guenrikh Padva, cel care l-a apărat pe Mihail Hodorkovski, a confirmat pentru France Presse că a primit din partea lui Snowden o invitaţie la această întâlnire.

Edward Snowden se află de pe data de 23 iunie în zona de tranzit a aeroportului Şeremetievo din Moscova, deşi trei ţări latinoamericane, Venezuela, Bolivia şi Nicaragua, s-au arătat dispuse să-i acorde azil politic pentru a nu ajunge pe mâna autorităţilor americane, care doresc să-l judece pentru deconspirarea unui vast program de spionaj electronic.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ