Summit-ul UE pe tema Greciei, ANULAT

| 12 iul, 10:05

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat duminică anularea summitului european extraordinar privind Grecia prevăzut a avea loc în cursul serii, dar summitul liderilor celor 19 ţări din zona euro, la care ar urma să se discute un eventual nou plan de salvare pentru Atena, va avea loc, relatează AFP.

UPDATE "Summitul european este anulat, summitul zonei euro va începe la ora 16.00 (14.00 GMT) şi va dura până ce vom încheia negocierile cu Grecia", a precizat Tusk pe contul său de Twitter, în contextul în care discuţiile la nivel de miniştri de finanţe din zona euro se reiau duminică dimineaţă, după ce au fost suspendate cu o zi în urmă în lipsa unui consens.

Astăzi, la Bruxelles are loc summitul Consiliului European, în care cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene decid dacă Grecia va mai rămâne în zona Euro. Întâlnirea miniştrilor de finanţe din Zona Euro s-a încheiat aseară, târziu în noapte, fără nicio concluzie.Preşedintele Eurogrupului a spus că discuţiile vor fi reluate în această dimineaţă şi că situaţia este în continuare foarte dificilă.

După nouă ore de discuţii, Miniştrii de finanţe din Eurogrup nu au reuşit să ajungă la o concluzie, în privinţa planului de reforme prezentat de Grecia.

Citeste si: EUROGRUPUL nu s-a înţeles ce face cu soarta Greciei. Guvernul ar putea fi REMANIAT chiar de mâine

O sugestie germană ca Grecia să părăsească zona euro pentru o perioadă de cel puţin cinci ani a fost coordonată cu cancelarul Angela Merkel, scriu Deutsche Presse-Agentur, precum şi The Guardian. Şeful de Cabinet al premierului elen a negat însă această informaţie. Pe de altă parte, ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung scrie că propunerea a fost inclusă într-un document de poziţie pregătit de către Ministerul Finanţelor de la Berlin, care a fost transmis şi altor state din zona euro care consideră inadecvat planul de reforme al Greciei.


Peste zece state din zona euro se află printre sceptici, în timp ce Franţa şi alte câteva state susţin Grecia, a spus sursa citată. Din zona monedei unice fac parte, în total, 19 state.

Citeste si: PRIMA ţară care cere EXCLUDEREA Greciei din zona EURO

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ