SOCI 2014. Vicepremierul rus a recunoscut existența camerelor de supraveghere la dușuri

| 07 feb, 2014

Peste câteva ore se dă startul oficial al Jocurilor Olimpice de iarnă iar ruşii nu scapă de controverse. Vicepremierul de la Moscova a dat naştere unei noi dezbateri după ce, fără să vrea, a recunoscut că la Soci există dispozitive video de supraveghere în camerele de hotel şi chiar la duş.

Vicepremierul rus Dmitri Kozak, responsabil cu buna desfăşurare a Jocurilor Olimpice de la Soci, a vrut să asigure pe toată lumea că oraşul e pregătit pentru marea competiţie. În plus, a dorit să-i contrazică pe ziariştii străini, despre care susţine că încearcă voit să strige imaginea Olimpiadei.

Şi, pentru a-şi argumenta spusele, oficialul rus a făcut o declaraţie surprinzătoare.

Avem înregistrări video din hoteluri, în care se vede cum oamenii dau drumul la duş, îl întorc spre perete şi apoi pleacă din cameră şi lipsesc toată ziua”, a spus Dmitri Kozak în faţa jurnaliştilor, scrie The Wall Street Journal, potrivit digi24.ro.

Asistentul său şi-a dat imediat seama de gafă şi a venit cu o precizare, spunând că imaginile despre care vorbea Dmitri Kozak erau din camere neocupate, aflate încă în construcţie. Explicaţia nu a convins, însă, multă lume, mai ales că autorităţile ruse au anunţat deja o monitorizare extinsă în timpul Olimpiadei de la Soci.

Acum, toată lumea aşteaptă ceremonia de deschidere, care va avea loc pe unul dintre stadionele special construite pentru competiţie, o arenă cu o capacitate de 45.000 de locuri.

Spectacolul se anunţă fastuos, având în vedere că vorbim despre cea mai scumpă Olimpiadă din istorie, iar pentru ceremonia de deschidere s-au cheltuit câteva milioane de dolari. Organizatorii au păstrat până acum secretul.

Sunt, însă, câteva detalii despre marea deschidere care au răzbătut în presă. Se ştie deja că întreg spectacolul este, de fapt, o incursiune prin istoria ţării, cu două excepţii, însă - nu vor fi amintite perioadele leninistă şi stalinistă. Se mai ştie, de aseamenea, că pe stadion se vor auzi melodiile grupului pop TATU, celebru în toată lumea.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ