Social-democraţii susţin proiectul de explorare, în vederea identificării resurselor de gaze de şist
Mai mulți politicieni social-democrați s-au declarat joi în favoarea începerii explorărilor în vederea identificării resurselor de gaze de șist din România, susținând totodată că este vorba de un proiect cu implicații asupra independenței energetice a României.
Vicepreședintele PSD, Corina Crețu, a afirmat că respingerea proiectului de explorare a gazelor de șist convine Rusiei, în vreme ce explorarea şi eventual exploatarea ar aduce României independenţă energetică, locuride muncă şi ar da un semnal pozitiv investitorilor.
”Pentru a lua decizii corecte în privinţa explorării şi eventual a exploatării gazelor de şist, decizii care să servească interesele României pe termen mediu şi lung, trebuie să vedem dincolo de Vaslui, Bârlad sau Constanţa. Gazele de şist sunt în acest moment parte a jocului geopolitic. Menţinerea actualei situaţii convine în primul rând Rusiei (...)După mai bine de 20 de ani de la Revoluţie, România se află pe punctul de a-şi reconfirma opţiunea pro-occidentală sau de a-şi refuza o şansă extraordinară la dezvoltare” a subliniat Crețu, potrivit RomâniaTv.net.
Și deputatul PSD, Ana Birchall, a susținut că ”economia judeţului Vaslui are nevoie de aceste investiţii şi de locurile de muncă aferente, poate mai mult decât orice alt judeţ din România”. Ana Birchall a condamnat manipulările din jurul protestelor care au avut loc la Pungești: ”Cred că trebuie să fie o prioritate pentru noi să depistăm cine are interese să lanseze zvonuri precum cel că ieri ar fi murit un om la Vaslui, din cauza intervenţiei jandarmilor. Faptul că se apelează la astfel de metode mă face să cred că cei care nu doresc independenţa energetică a României şi dezvoltarea economică a României fac totul pentru a bloca acest proiect. Sunt sigură că România nu va ceda acestor presiuni şi va rămâne fidelă parteneriatului strategic cu SUA”.
Senatorul PSD, Daniel Savu, a explicat la rândul său că România trebuie să profite de ocazia de a deveni independentă din punct de vedere energetic, lucru care ar aduce numeroase beneficii pentru populație.
„Trebuie să înțelegem ce înseamnă independența energetică pentru România: să nu mai depindem de alte țări – de Rusia, spre exemplu – pentru a ne furniza energia și gazele. Dacă noi avem în țară resurse de gaz, de ce să nu le extragem și să le folosim? De ce să continuăm să fim dependenți de alții, să ne ofere energie la un preț mult mai ridicat, când putem folosi resursele noastre, cu un cost mult mai mic pentru populație? Avem o șansă pe care nu trebuie s-o ratăm! În plus, în urma procesului de obținere a independenței energetice, s-ar crea foarte multe locuri de muncă. Iar în ceea ce privește garanțiile de mediu, bineînțeles că partea română se va asigura de respectarea totală a acestora și că nu va accepta niciun fel de proiecte care prezintă riscuri”a afirmat Daniel Savu.