Societățile din Construcții cer să se dea frâu liber investiției Roșia Montană
Aprobarea proiectului Roșia Montană va da mult-așteptatul semnal că România este deschisă marilor investitori, întrucât, fără investiții mari, sectorul construcțiilor nu se poate relansa, spune secretarul general al Patronatului Societăților din Construcții, Tiberiu Andrioaiei, într-un comunicat remis Obiectiv.info.
Secretarul general al Patronatului Societăților din Construcții, Tiberiu Andrioaiei, consideră că una dintre prioritățile statului român ar trebui să fie sprijinirea și încurajarea investițiilor care generează locuri de muncă și vede proiectul Roșia Montană ca pe cea mai importantă investiție din țara noastră, prin anvergura și efectele sale în economie.
”Sectorul construcțiilor contribuie în mod semnificativ la bugetul de stat și, pentru a-și putea îndeplini în continuare acest rol, are nevoie să fie revitalizat prin implementarea proiectului minier și a altor mari proiecte, la fel ca alte ramuri industriale”, a mai spus Andrioaiei.
În opinia sa, indiferent de apartenența politică, membrii Parlamentului și ai Guvernului trebuie să coopereze în crearea unui mediu de afaceri care să încurajeze și să sprijine orice proiect de investiții derulat în condiţiile respectării normelor europene de mediu.
”Constructorii – ca și toți cetățenii României – au nevoie de decizii ferme și urgente. România nu își mai permite amânări care să adâncească și mai mult efectele crizei! În semestrul I al anului 2013, proiectele noi de construcții au scăzut cu 17% față de aceeași perioadă a anului 2012, ceea ce a dus la o scădere a investițiilor nete cu 2,3%. Iar infrastructura, clădirile comerciale, drumurile și locuințele au nevoie de investiții”, a declarat secretarul general al PSC.
Totodată, el a subliniat importanța salvării locurilor de muncă în domeniul construcțiilor, menționând că pentru antreprenorii care au supraviețuit crizei economice, acesta a fost cel mai dificil obiectiv.
”În prezent, PSC are 300 de companii membre, care în total dau de lucru la peste 30.000 de oameni. Proiectul Roșia Montană, deși este încă în stadiul de avizare, a investit deja peste 35 milioane dolari în sectorul construcțiilor, care au implicat aproape 150 de companii de construcţii, peste 15 firme de arhitectură şi peste 2.300 de muncitori. Iar investiția în construcția minei este preconizată să depășească 1 miliard de dolari”, a adăugat Andrioaiei.