Solicitarea lui NICUŞOR CONSTANTINESCU de modificare a controlului judiciar, respinsă
Curtea de Apel Constanţa a respins, marţi, cererea preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, de modificare a controlului judiciar, astfel că acesta nu va putea lua legătura, în continuare, cu angajaţii CJ şi cu consilierii judeţeni, decizia instanţei fiind definitivă.
Astfel, magistraţii au respins ca nefondată contestaţia lui Nicușor Constantinescu, darşi pe cea formulată de DNA, prin care procurorii cereau interzicerea exercitării funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa în timpul controlului judiciar.
De asemenea, Nicuşor Constantinescu este obligat la plata sumei de 200 de lei reprezentând cheltuielile judiciare către stat.
Decizia de marţi a Curţii de Apel Constanţa este definitivă.
Nicuşor Constantinescu a depus la Curtea de Apel Constanţa o contestaţie la decizia din 18 decembrie a Tribunalului Constanţa prin care i s-a respins solicitarea pentru a putea lua legătura cu personalul Consiliului Judeţean şi cu consilierii judeţeni în alte cauze decât cele legate de dosarul Centrului Militar Zonal pentru care este judecat.
Tribunalul a respins cererea, dar pentru că hotărârea nu era definitivă a fost contestată la Curtea de Apel Constanţa.
De asemenea, DNA solicitase Tribunalului Constanţa să-i interzică lui Nicuşor Constantinescu să-şi poată exercita funcţia pe timpul cât se află sub control judiciar, cerere respinsă de instanţă. Şi această decizie a fost contestată la Curtea de Apel Constanţa.
Nicuşor Constantinescu ceruse, luni, la Curtea de Apel Constanţa, să i se modifice condiţiile controlului judiciar pentru a putea lua legătura cu angajaţii CJ şi cu consilierii judeţeni, iar instanţa amânase pronunţarea pentru marţi.
Constantinescu a precizat că prima instanţă care l-a eliberat din arest preventiv, anume Curtea de Apel Bucureşti, nu a pus această condiţie de a nu se întâlni cu angajaţii Consiliului Judeţean.
În rechizitoriul procurorilor se arată că, în perioada 2009 - 27 noiembrie 2013, Nicuşor Constantinescu nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos, în mai multe rânduri, obligaţiile de preşedinte al CJ Constanţa, potrivit articolului 76 din Legea 446/2006. Conform acestui articol "consiliile judeţene/locale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti sunt obligate să asigure centrelor militare din raza lor de activitate terenurile, localurile, instalaţiile de telecomunicaţii, sistemele şi serviciile informatice, autoturismele, alte dotări şi materiale, precum şi fondurile necesare desfăşurării activităţii specifice, potrivit normelor stabilite prin hotărâre a Guvernului".
Astfel, în raport de funcţia publică deţinută, Nicuşor Constantinescu nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, neefectuând reparaţiile necesare la sediul acestuia, şi a dispus rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilităţi şi servicii de pază necesare funcţionării în condiţii normale a acestei instituţii, potrivit DNA.
Procurorii îl mai acuză pe Nicuşor Constantinescu că a încercat de mai multe ori să evacueze instituţia din sediul pe care îl ocupa, fapte care au provocat vătămări ale drepturilor şi intereselor legale ale Ministerului Apărării Naţionale, precum şi pagube acestei instituţii.
Potrivit anchetatorilor, tot din anul 2009, nu ar mai fi fost asigurate piese de schimb şi consumabile pentru sistemele informatice din dotarea Centrului Militar Zonal şi, la cererea Consiliului Judeţean Constanţa, au fost întrerupte şi serviciile de telefonie prestate de diverşi operatori, "posibilităţile de comunicare ale unităţii militare fiind paralizate".
În aceeaşi perioadă, Consiliul Judeţean Constanţa ar fi adoptat două hotărâri prin care s-ar fi dispus evacuarea Centrului Militar Zonal din sediul pe care îl ocupa, însă ambele au fost anulate ca urmare a unor acţiuni în justiţie.
În 2010, Nicuşor Constantinescu ar fi dispus rezilierea contractului de pază a sediului Centrului Militar Zonal, motiv pentru care paza clădirii a fost asigurată de către personalul unităţii, deşi în interior se afla armament şi muniţie de război, precum şi documente clasificate, preciza DNA.
Activitatea Centrului Militar Zonal Constanţa a fost serios tulburată din cauza lipsei mijloacelor de comunicare, a utilităţilor şi a serviciilor de pază, după rezilierea de către Nicuşor Constantinescu a contractelor prin care acestea erau asigurate. În anul 2011, Consiliul Judeţean Constanţa a finanţat Centrul Militar Zonal cu 1.705 lei, în anul 2012 suma alocată unităţii a fost zero lei, iar în anul 2013 a fost achitată suma de 255.792 de lei, pentru servicii prestate de unii furnizori, în anii precedenţi, mai arăta DNA.
Sumele repartizate de Consiliul Judeţean Constanţa Centrului Militar Zonal au fost însă insuficiente, unitatea militară înregistrând debite importante la furnizorii de utilităţi care au formulat acţiuni în justiţie pentru recuperarea acestor sume.
Aceste demersuri reţinute în sarcina lui Nicuşor Constantinescu au provocat un prejudiciu material patrimoniului Ministerului Apărării Naţionale în cuantum de 67.211,32 de lei, au stabilit procurorii.
Nicuşor Constantinescu este judecat sub control judiciar în acest dosar. Constantinescu a fost încarcerat la Spitalul Penitenciar Rahova din 6 noiembrie până în 5 decembrie, când Curtea de Apel Constanţa a admis solicitarea acestuia de înlocuire a arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.
Potrivit acestei hotărâri, Constantinescu trebuie să respecte mai multe obligaţii, una dintre condiţii fiind să nu ia legătura cu angajaţii Consiliului Judeţean Constanţa.
De asemenea, el este cercetat sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, decizia fiind luată de Curtea de Apel Bucureşti, care i-a admis, în 26 noiembrie, o contestaţia la măsura arestării, dispusă iniţial şi în acest dosar.