Sondaj INSCOP: Bărbaţii sunt mai decişi decât femeile să iasă la vot
Sondaj INSCOP. 61,1% dintre bărbaţii care declară că vor merge sigur la vot în turul I al prezidenţialelor au răspuns că o vor face 'cu siguranţă' în timp ce, în cazul femeilor, 56,9% vor pune ştampila în primul tur, relevă datele unui sondaj INSCOP.
Sondajul arată că din totalul populaţiei care declară că sigur merge la vot în turul I al alegerilor prezidenţiale (59% dintre respondenţi) 50,8% sunt bărbaţi şi 49,2% femei.
Pe medii de rezidenţă, 51,4% dintre cei care declară că sigur vor vota pe 2 noiembrie provin din mediul urban, iar 48,6% din mediul rural.
În interiorul categoriei urban, 54,3% dintre rezidenţi declară că vor participa sigur la turul I, în timp ce 64,8% dintre votanţii din mediul rural afirmă că vor participa sigur, precizează INSCOP.
Citeşte şi: Sondaj INSCOP – cine votează la prezidențiale. Mai mulţi pro-Ponta
Pe regiuni istorice mari, 21,7% dintre cei care spun că sigur vor vota în turul I sunt din Moldova-Bucovina, 48,2% din Muntenia-Oltenia-Dobrogea-Bucureşti, 30,1% din Transilvania-Banat-Crişana-Maramureş.
"Diferenţele dintre ponderile votanţilor pe regiuni istorice mari sunt date şi de potenţialul demografic al fiecăreia. Regiunea Moldova-Bucovina, de exemplu, este mai mică decât restul şi, prin urmare, mai slab populată cu votanţi decât celelalte două, deci graficul despre care discutăm depinde nu doar de 'apetitul'; pentru vot din interiorul fiecărei categorii, ci şi de numărul de persoane din fiecare categorie în parte', explică INSCOP.
În ce priveşte participarea la vot în primul tur, 62,2% dintre locuitorii din Moldova-Bucovina spun că sigur vor participa, 63,3% în Muntenia-Oltenia-Dobrogea, în timp ce 51,4% dintre locuitorii din Transilvania - Banat - Crişana - Maramureş afirmă că merg sigur la vot pe 2 noiembrie.
Barometrul INSCOP - ADEVĂRUL despre România a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul în perioada 2-8 octombrie 2014.