SONDAJ Marea Britanie: Majoritatea britanicilor vor ca May să rămână premier cel puțin până la finalizarea Brexit-ului

| 11 oct, 16:12

Șase din zece britanici vor ca premierul Theresa May să rămână în funcție până la finalizarea Brexit-ului, a relevat luni un sondaj de opinie ORB realizat pentru The Telegraph, potrivit Reuters.

Sondajul, realizat în weekend-ul de după discursul lui May la conferința anuală a Partidului Conservator, arată că 57% dintre votanți își doresc ca premierul să rămână în funcție cel puțin până când negocierile privind Brexit-ul se vor încheia în martie 2019.

Numai unul din cinci intervievați, în acest sondaj realizat în rândul a peste 2.000 de persoane, consideră că ministrul de externe Boris Johnson ar fi un mai bun înlocuitor al lui May.

Încercarea Theresei May de a-și reafirma autoritatea a fost obstrucționată săptămâna trecută, când discursul său a fost întrerupt de accese de tuse și de ironii.

Discursul a venit la doar câteva luni după alegerile anticipate din iunie, în urma cărora Partidul Conservator pe care îl conduce a pierdut majoritatea în Parlament, cu câteva zile înainte de începerea oficială a negocierilor privind Brexit-ul cu Uniunea Europeană.

Totuși, sondajul ORB de luni arată că doar 46% dintre votanți sunt de părere că May "nu este potrivită să conducă" și 43% nu sunt de acord cu discursul său. Sprijinul pentru Partidul Conservator este în prezent la 40% în sondajele de opinie, a mai scris The Telegraph.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ