Sondaj pentru prezidenţiale. Tăriceanu, prezentat candidat cu şanse mai mari ca Dragnea

| 22 mar, 18:19

Începe disputa Dragnea - Tăriceanu pentru postul de prezidenţiabil. Astfel, un sondaj realizat de Avangarde şi prezentat de ALDE Dolj.  îl dă favorit pe Călin Popescu Tăriceanu în faţa lui Liviu Dragnea într-o competiţie pentru preşedinţie. În schimb, Tăriceanu a declarat că nu a luat o decizie în acest sens şi că prezidenţiabilul ALDE s-ar putea decide doar după o analiză în partid, anunţă Mediafax.

"Nu m-am hotărât dacă candidez sau nu. Şi dacă mă decid, nu fac acum anunţul şi trebuie făcută în baza unei analize a partidului. La întrebarea la care cei intervievaţi au răspuns, poate să fie în ochii unora o posibila formulă, nu mă impresionează, nu mă deranjează. Avem o coaliţie care a funcţionat şi funcţionează bine, un program de guvernare, iar preocupările noastre sunt axate pe îndeplinirea programului de guvernare", a declarat joi, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE.

Potrivit unui sondaj realizat în perioada 1-19 martie, de Avangarde, la comanda ALDE Dolj, cu privire la intenţia de vot în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 2019, Călin Popescu Tăriceanu a fost creditat de 48% dintre cei chestionaţi, faţă de 8%, cât a primit Liviu Dragnea (fiind vorba de cei care cred că e nevoie de un candidat comun al PSD şi ALDE).

Cetăţenii intervievaţi au fost întrebaţi dacă, din punctul lor de vedere, ALDE şi PSD ar trebui să aibă un candidat unic la prezidenţialele de anul viitor.

Rezultatele au fost următoarele: 39% – nu mă interesează; 25% – candidaţi separaţi; 22% – candidat unic; 12% – nu pot aprecia; 2% – nu răspund. Cei care au optat pentru un candidat unic au fost întrebaţi cine ar trebui să fie acesta. Iată rezultatele: Călin Popescu Tăriceanu – 48%; Liviu Dragnea – 8%; Gabriela Firea – 2%, altul – 2%; nu ştiu/nu răspund – 40%, scrie Gazeta de Sud.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ