În septembrie 2009, cu ocazia a 20 de ani de la Revoluţia Română, eurodeputatul Laszlo Tokes era decorat cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler. Conferirea decoraţiei acordată de către Traian Băsescu pastorului care a militat de-a lungul timpului pentru autonomia Ţinutului Secuiesc şi pentru drepturile populaţiei maghiare din Transilvania a fost motivată ca fiind un "semn de apreciere a curajului şi demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplu personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste", notează RTV.net.
Patru ani mai târziu, în august 2013, au apărut primele voci împotriva faptului că Tokes a primit cea mai înaltă distincţie a statului român. Participanţii la seminariile Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului au cerut atunci retragerea distincţiilor acordate de statul român "extremiştilor maghiari" din România, făcând referire la europarlamentarul Tokes. La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat că îl va informa în scris pe preşedintele Traian Băsescu că va contrasemna un eventual decret de retragere a distincţiei acordate europarlamentarului Laszlo Tokes, Ordinul Naţional "Steaua României".
Ceea ce a declanşat solicitarea devenită oficială a şefului guvernului român au fost afirmaţiile pe care Laszlo Tokes le-a făcut în data de 27 iulie, cu ocazia lucrările Universităţii de Vară "Balvanyos". Eurodeputatul i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască "un sistem de cooperare naţională", astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei, "aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud".
"Trebuie să vedem ce preţ plătim pentru această unitate (unitatea maghiarilor - n. r.). Îl rugăm pe premierul Viktor Orban şi Guvernul condus de el să construiască un sistem de cooperare naţională, în aşa fel încât să oferiţi protectorat Transilvaniei, cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud", declara Laszlo Tokes, în prezenţa premierului Ungariei. Laszlo Tokes mai spunea că Băile Tuşnad, unde s-a desfăşurat Universitatea de Vară "Balvanyos", reprezintă o zonă autonomă a Ţinutului Secuiesc.
La două zile de la solicitarea lui Ponta, europarlamentarul Tokes a explicat că s-a referit la o autonomie funcţională şi apreciată, cea a Tirolului de Sud din Italia. Potrivit afirmaţiilor sale, în acest caz, în urma dialogul constructiv dintre Italia şi Austria, Austria a recunoscut frontierele impuse de către puterile ieşite învingătoare din cele două războaie mondiale, iar Italia a recunoscut dreptul Austriei de a supraveghea discret tot ceea ce se întâmplă în Tirolul de Sud. "«Unde dai şi unde crapă» – zice românul. În decurs de câteva ore, Tirolul de Sud al zilelor noastre, la care m-am referit, a fost răstălmăcit aproape fără drept la replică sub forma protectoratelor lui Hitler şi a protectoratelor fostelor imperii coloniale", explica acesta.
Trei zile mai târziu, pe 23 august, Traian Băsescu îi transmitea premierului că nu poate retrage decoraţia acordată lui Tokes întrucât o astfel de procedură nu poate fi demarată decât la solicitarea membrilor respectivului ordin. Cum Victor Ponta nu este membru al Ordinului Naţional Steaua României, solicitarea prim-ministrului a fost aşadar ignorată de către preşedinte. Motivul invocat de către şeful statului a fost catalogat de către Ponta drept un "subterfugiu", premierul declarând o zi mai târziu că este "dezamăgit" de reacţia lui Traian Băsescu.