Sorin Cîmpeanu: Mare parte din școli, dar și universități și alte instituții publice NU au avizele corespunzătoare

| 10 noi, 10:48

Premierul interimar Sorin Cîmpeanu a declarat, marți, că avizele necesare funcționării lipsesc nu numai pentru multe dintre școli, ci și pentru unele universități și instituții publice.

"Din școlile din România și nu numai școli, ci și universități și alte instituții publice, o mare parte nu au avizele corespunzătoare. Suntem în momentul în care am decis că vom verifica coerența reglementărilor și vor fi necesare analize complexe de risc, atât la incendii, cât și la explozii și cutremure. Deci iată că implicarea specialiștilor, a comunității academice este extrem de binevenită", a declarat Cîmpeanu.

Prim-ministrul a arătat că legislația în domeniu a fost modificată în 2006 astfel încât anumite avize să nu fie necesare pentru școlile care funcționează în clădiri mai vechi.

"Există o hotărâre de guvern din 1992, o lege din 2006 modificată. Există prevederi care suspendă sau reglementează lipsa avizelor pentru școlile construite înainte de o anumită perioadă, deci sunt lucruri pe care trebuie să le verificăm și să le punem într-o coerență firească", a explicat Cîmpeanu.

El a participat, marți, la o conferință organizată cu ocazia a 75 de ani de la cutremurul din 1940, ocazie cu care a arătat că o dezbatere despre efectele cutremurelor, evaluarea hazardului seismic, evaluarea riscului la cutremur și reabilitarea seismică a clădirilor este foarte actuală, în contextul tragediei de la Colectiv.

"În condițiile în care după ceea ce știm cu toții că s-a întâmplat există o sensibilizare binevenită în raport cu importanța acestor aspecte", a mai spus premierul interimar.

În urmă cu 75 de ani, la 10 noiembrie 1940, a avut loc primul cutremur major din România contemporană.

A fost un seism cu magnitudinea de 7,4 pe scara Richter, produs la ora 03.39 și care a durat 45 de secunde. Conform altor studii, magnitudinea acestui cutremur s-a situat la 7,7 grade.

Epicentrul său a fost localizat în zona Vrancea, la o adâncime de 133 km. Urmările cele mai grave s-au semnalat în sudul și centrul Moldovei, dar și în nord-estul Munteniei. Orașul Panciu a fost distrus în proporție de 90%. De asemenea, orașele Focșani, Galați, Mărășești, Tecuci și Iași au suferit distrugeri mari.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ