Sorin Oprescu: Angajaţii RATB au bani de salarii până la sfârşitul anului

| 29 iul, 2013

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că angajaţii RATB au bani de salarii până la sfârşitul anului în curs, menţionând că reorganizarea regiei trebuia făcută de către actuala conducere, aşa cum se întâmplă acum la RADET.

"Ei aveau de făcut o reorganizare, aşa cum se întâmplă acum la RADET. Este rezistenţa directorilor generali, a directorilor generali adjuncţi, care nu fac altceva decât să-i infiltreze pe oamenii aceia de acolo, să le explice că nu au bani de salarii. Nu, oamenii aceia au bani de salarii până la sfârşitul anului, au bani de motorină, de curent electric şi, bineînţeles, de condiţiile care sunt trecute în contractul lor colectiv de muncă, pe care trebuie să-l respecte conducerea RATB-ului", a susţinut primarul general la ieşirea din sala de şedinţe a CGMB.

Întrebat de ce şoferii RATB nu primesc apă plată pe perioada caniculei, el a răspuns că responsabilitatea morală se află în curtea Consiliului de Administraţie al regiei. "Dacă acesta este slab şi nu acţionează, aşa o să se întâmple. Nu o să-mi întoarcă niciodată să răspund eu pe nişte chestii de care trebuie să răspundă ei", a afirmat edilul.

Întrebat de ce s-au plătit 50.000 de euro din banii RATB pentru achiziţionarea de apă minerală, fără ca aceasta să ajungă la angajaţi, Sorin Oprescu a spus că cei care trebuie să răspundă sunt tot membrii Consiliului de Administraţie şi directorul general. "Pentru că el are şi responsabilitatea de a cumpăra apă, de a o distribui. Există şi un director interimar care poate să vă lămurească. Ei trebuie să aibă grijă de propriii lor angajaţi. Aşa e corect şi cinstit", a subliniat primarul general.

În legătură cu lipsa de finanţare a RATB, Sorin Oprescu a spus că aceasta este o problemă falsă. "Lipsa de bani este o problemă indusă, pentru că băieţii aceştia erau obişnuiţi să facă ceea ce aţi auzit că făceau şi ei mai continuă. Să poată să ia de partea lor pe câţiva reprezentanţi ai sindicatelor care nu vorbesc adevărul, să poată să-i agite pe ceilalţi. Le spun şoferilor şi vatmanilor, cu mult respect, că mergem în continuare pe aceeaşi linie, de a nu ceda exotismelor acestea când cer (n.r. conducerea RATB) 900 de milioane de lei. Eu trebuie să asigur subvenţia cetăţenilor oraşului, iar veniturile dânşilor sunt 10% din cheltuieli. Nu se poate aşa ceva, pentru că atunci se cheamă nu prost management, ci management defectuos", a afirmat Oprescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ