SORIN OPRESCU denunţă sistemul "birocratic şi greoi" de la Arestul Poliţiei Capitalei

| 06 oct, 19:19

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, s-a plâns în faţa unui judecător de la Tribunalul Bucureşti că cererile sale privind efectuarea unor investigaţii medicale sunt aprobate cu mare greutate de conducerea Arestului Poliţiei, denunţând un sistem "birocratic şi greoi".

Pe 30 septembrie, Tribunalul Bucureşti a admis cererea DNA de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv în cazul primarului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, în dosarul în care acesta este acuzat de luare de mită.

Potrivit motivării date publicităţii marţi, Sorin Oprescu a solicitat în sala de judecată înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai uşoară, invocând, pe de o parte, dreptul la viaţă, iar, pe de altă parte, dreptul la o apărare decentă, "fără presiuni, cu arme egale". 

"A arătat că are vârsta de 64 de ani şi o serie de boli pe care nu le-a căpătat recent, ci de mai bine de 20 de ani, reuşind de-a lungul timpului să evite complicaţii ireversibile, cu referire expresă la diabetul zaharat, insulino-dependent. Referitor la concluziile reprezentantului Ministerului Public privind împrejurarea că a beneficiat de asistenţă medicală calificată până la acest moment, a arătat că, în urmă cu o săptămână, după o urgenţă medicală, a solicitat în mod expres un consult de specialitate, obţinând aprobarea după cinci zile de la solicitare, deşi se afla într-o stare de sănătate precară. În acest sens, a denunţat sistemul birocratic şi greoi de aprobare a cererilor formulate din arest cu privire la starea de sănătate şi pachet", se arată în motivarea instanţei. 

Tot în motivare sunt enumerate activităţile de urmărire penală care au rămas de efectuat în acest dosar de către procurorii DNA. 

Una dintre aceste activităţi constă în finalizarea procedurii de căutare a datelor în copiile efectuate asupra dispozitivelor ridicate de la inculpaţi. 

"În acest context, se cuvine învederat că din unitatea DVR ce cuprinde înregistrările camerelor de supraveghere ale imobilului de la Ciolpani aparţinând inculpatului Oprescu Sorin a fost copiat un volum de date de 4 TB (terra biţi)", se arată în documentul instanţei. 

Alte etape ale anchetei: primirea tuturor răspunsurilor de la instituţiile financiare cărora le-au fost solicitate date financiare; finalizarea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică financiar contabilă; în cazul în care va fi necesar, în baza raportului de constatare, efectuarea de rectificări ale acuzaţiilor aduse inculpaţilor (cuantumurile exacte ale sumelor, pentru a se cunoaşte ce sume de bani a primit fiecare dintre participanţi), cu respectarea procedurilor de aducere la cunoştinţă; dispunerea şi punerea în executare a măsurilor asiguratorii, obligatorii atât în cazul infracţiunilor de corupţie, cât şi a celei de spălare de bani; audierea unor martori; în urma analizei întregului material probator administrat, aprecierea asupra necesităţii extinderii urmăririi penale efectuate cu privire la alte fapte ale inculpaţilor (spălare de bani, luare de mită, grup infracţional organizat); verificarea seriilor bancnotelor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare realizate la locuinţa inculpatului Albu Romeo. 

Potrivit DNA, în perioada 2013 - 2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelora, cu titlu de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului. 

Pe 5 septembrie, Sorin Oprescu a primit la locuinţa sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupţie.

 

 

Citeste si: Procurorul Emilian Eva primeşte înapoi o parte din tablourile ridicate de DNA

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ