Sorin Oprescu, operat la Institutul Marius Nasta

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost operat la Institutul "Marius Nasta" din București, au declarat vineri pentru AGERPRES surse medicale.
Potrivit acelorași surse, Oprescu s-a internat joi la Institutul de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' în vederea unei intervenții chirurgicale.
Curtea de Apel București a admis definitiv miercuri cererea primarului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, prin care acesta a solicitat permisiunea de a se interna șapte zile în spital, în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale.
Oprescu primise o decizie favorabilă și de la Tribunalul București, însă DNA a făcut contestație, respinsă miercuri de Curtea de Apel București.
Sorin Oprescu a fost arestat preventiv pe 7 septembrie, după care judecătorii au decis pe 29 octombrie ca el să fie plasat în arest la domiciliu.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
