Sorin Oprescu: Toată lumea ştie ce are de făcut. Continuăm pentru că şi ninsoarea continuă!
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, în şedinţa comandamentului de iarnă, că străzile principale ale Capitalei sunt practicabile în proporţie de 100%, în condiţii de iarnă, dar că autorităţile trebuie să continue să lucreze la foc continuu.
"În momentul ăsta se circulă greu, străzile sunt acoperite de zăpadă. Se cunosc eforturile pe care le-aţi făcut. Arterele principale în acest moment sunt practicabile în proporţie de 100%, intrările şi ieşirile din Bucureşti sunt degrevate de zăpadă, pe teren sunt 336 de utilaje şi 1007 operatori. Conform datelor din teren, s-a acţionat constant, pe tot parcursul nopţii, pluguire, împrăştiere de material antiderapant."
Oprescu a făcut un apel la autorităţi să lucreze în continuare şi a mulţumit bucureştenilor pentru cooperare. "Am să vă rog următorul lucru şi diseară tragem concluzia. Toată lumea ştie ce are de făcut. Trecem la pluguire continuă, pentru că şi ninsoarea este continuă. Vă invit cu camioanele, să luăm şi zăpada din intersecţii, pentru ca mâine dimineaţă să existe o circulaţie fluentă. Le mulţumesc bucureştenilor pentru că au înţeles de ieri că trebuie rarefiat traficul şi nu au ieşit din casă. Poliţia Locală şi Asistenţa Socială să fie în continuare pe fază."
Tag-uri:
ninsoare, Sorin Oprescu
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x