Şova: Cuib de barză, peşteră cu lilieci, urşi sau un cimitir ilegal, "aventuri administrative" ale CNADNR
CNADNR beneficiază de resurse bugetare reduse faţă de necesar şi se confruntă cu o serie de "aventuri administrative" în construcţia de autostrăzi, afirmă ministrul Transporturilor, Dan Şova, arătând că, în aceste condiţii, inaugurările sunt aproape echivalente cu o victorie pe un front de luptă.
"Doamna directoare Renata Bendeac o să vă arate un studiu de caz despre ce înseamnă să realizezi un tronson de autostradă, când te întâlneşti cu cuibul de barză, cu peştera cu lilieci, când trebuie să treacă urşii, când un ministru semnează din greşeală Natura 2000 peste un tronson de autostradă gata licitat şi toate problemele. Poate le prezentaţi şi cum ne-am întâlnit cu un cimitir ilegal pe tronsonul de autostradă. Toate sunt aventuri administrative care nu sunt foarte plăcute, sunt comice când le prezinţi retrospectiv, după ce le-ai rezolvat", a declarat ministrul Transporturilor, la un workshop pe teme de infrastructură, desfăşurat marţi la Palatul Parlamentului.
Şova a dorit să sublinieze meritele angajaţilor de la CNADNR în privinţa absorbţiei fondurilor europene, arătând că actuala echipă de management, deşi este formată din vechii angajaţi, a fost capabilă de performanţă atunci când i s-a cerut acest lucru, iar realizările vor fi şi mai bune în următorii ani, dacă nu vor exista presiuni politice.
"Atât actuala echipă de management, cât şi cei care lucrează în CNADNR, în momentul în care li s-a cerut să fie serioşi, în momentul în care li s-a cerut să facă, în momentul în care li s-a cerut să organizeze echipe, să organizeze unităţi de implementare de proiect, în momentul în care nimeni, absolut nimeni, nu a mai intervenit pentru a stabili cine trebuie să câştige, în momentul în care nu a mai existat presiunea să câştige firmele de pe locul 5 sau 7, în momentul în care oamenii - membri din comisiile de licitaţie - s-au simţit liberi, au fost scoşi din producţie şi li s-a cerut să se pronunţe în 50 de zile, toate aceste lucruri au fost posibile pentru că li s-a cerut. Aceiaşi oameni, pentru că actuala conducere este luată tot dintre oamenii care lucrează la CNADNR, deci, în momentul în care li s-a cerut să facă şi nu li s-a mai cerut ce anume să facă, ci li s-a cerut doar să facă absorbţie de fonduri europene şi să facă proiecte pentru România, aceiaşi oameni, care în trecut n-au făcut, în anul 2013 fac şi în anii 2014, 2015 şi în toţi anii care urmează, veţi vedea că vor face din ce în ce mai mult, atâta timp cât nu vor mai exista presiuni politice", a continuat Şova.
Ministrul Transporturilor a afirmat că România va avea o reţea de 2.440 de kilometri de autostradă în anul 2020 şi a prezentat resursele financiare care vor fi utilizate în acest scop, tronsoanele vizate şi calendarul proiectelor în intervalul 2014 - 2015.
România va utiliza pentru construcţia de autostrăzi atât bani europeni, cât şi fonduri de la buget. Din acciza suplimentară la carburanţi, fondurile colectate în acest an pentru construcţia de autostrăzi sunt estimate la 2 miliarde lei, urmând ca din 2015 suma să crească la 2,4 miliarde lei, potrivit sursei citate.
În ultimii doi ani au fost inauguraţi 242 kilometri de autostradă, anul trecut fiind finalizaţi 116 kilometri şi contractate lucrări pentru 247 kilometri.
CNADNR va lansa în acest an proceduri de contractare pentru studii de fezabilitate necesare construcţiei a aproape 1.800 de kilometri de autostradă şi va selecta constructorii pentru 375 kilometri.
În acest an vor fi în derulare lucrări pentru 651 de kilometri de autostradă, iar în 2015 vor fi în construcţie 1.429 de kilometri, din care proiectele noi vor acoperi 1.186 de kilometri.
Din acciza suplimentară la carburanţi, variantele propuse până în prezent sunt autostrăzile Alexandria - Craiova (140 km), Craiova - Calafat (85 km), Târgu Mureş - Târgu Neamţ (211 km), Gilău - Suplacu de Barcău (101 km), Bucureşti - Giurgiu (60 km) şi Paşcani - Suceava - Siret (100 km).
România are în prezent 646 kilometri de autostradă.