Specialiştii au ajuns la o concluzie: Al Treilea Război Mondial între China şi Vest este INEVITABIL

| 20 oct, 17:44

În una dintre excursiile lui Margaret Thatcher în Beijing în 1980, liderii chinezi ar fi sperat să pună presiune asupra Marii Britanii să cedeze Hong Kong. Ei au apelat la o tehnică diabolică de persuasiune, şi anume l-au ”privat” pe Dennis Thatcher de gin şi băutură, scrie Telegraph.

Această anecdotă ne arată că, dacă este nevoie, China este dispusă să întoarcă foaia. David Cameron, prim-ministrul Marii Britanii, cunoaşte foarte bine acest lucru. I-au trebuit ani întregi să recâştige încrederea chinezilor după ce s-a întâlnit în 2012 cu Dalai Lama, ”duşmanul” ideologic de moarte al acestora.

Citeşte şi: România STĂ pe un butoi cu pulbere! Al Treilea Război Mondial pe cale să IZBUCNEASCĂ

Prezenţa militară puternică a SUA în Asia a susţinut 70 de ani de stabilitate şi prosperitate, China fiind unul dintre beneficiari. Astăzi, prezenţa militară a SUA este ameninţată de armata chineză, care a ajuns la un nivel tehnologic extrem de ridicat. China a ridicat în ultimii ani pe o insulă imensă baze militare şi laboratoare de cercetare la care nu permite accesul.

Puterea Chinei creşte într-un ritm greu de înţeles. În primele decenii înainte de Primul Război Mondial, economia Germaniei creştea cu 13% şi cheltuielile cu înarmarea cu 64%.

În ultimii 10 ani, economia Chinei a crescut de patru ori, iar cheltuielile cu înarmarea s-au triplat.

”Niciodată înainte în istoria umanităţii o ţară s-a ridicat atât de rapid, atât de departe şi pe atâtea domenii de putere”, a spus Graham Allison. El a adăugat că asemenea schimbări bruşte de putere au fost asociate cu război în 12 din cele 16 cazuri din ultimii 500 de ani.

Citeşte mai departe pe zf.ro

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

8 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
21 oct, 15:04
Cristina
Cauti ceva nou?
Cauti ceva nou? Echipa noastra te asteapta sa incepi cel mai performant si mai nou sistem prin care sa reusesti sa castigi bani mai multi decat ai reusit pana acum! Noi te ajutam sa obtii rezultate si sa fii multumit! Te vei convinge ca activitatea este foarte simpla si interesanta! Cere urgent detalii mai multe la adresa de email: [email protected]
20 oct, 19:47
robert
Nu aveti cu ce sa mai atrageti atentia
Ce legatura are asta cu al treilea razboi mondial. Probabil autorului articolului ii place cum suna ,,Specialiştii au ajuns la o concluzie: Al Treilea Război Mondial între China şi Vest este INEVITABIL".
21 oct, 17:14
Emil
Intre China si Vest sta Romania. Este atat de greu de priceput? Globalizarea se manifesta si prin tendinta de globalizare a oricarui conflict mai important.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ