Speranţa Cliseru, despre ordinul de intervenţie din 10 august: Eu nu am semnat, am aprobat unul semnat deja
Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, a declarat, marţi, la audierea din Comisia de apărare din Senat, că este o diferenţă mare între a aproba, la cererea Jandarmeriei, o intervenţie şi a o dispune, în scris, iar în cazul violenţelor din 10 august s-a creat o confuzie. "Eu nu am emis niciun ordin. Am aprobat un ordin emis de Jandarmerie", a subliniat Cliseru, menţionând că i s-a solicitat acest lucru fără a primi explicaţii.
"Este o diferenţă foarte mare între a aproba la cererea Jandarmeriei o intervenţie şi a dispune o intervenţie în scris. Eu nu am emis niciun ordin", a afirmat Speranţa Cliseru, la audierea în Comisia de apărare din Senat, potrivit news.ro.
Ea a spus că aşa s-ar putea explica acea "confuzie" a ministerului, conform căreia ea a emis un ordin.
"Am aprobat un ordin emis de Jandarmerie. În legătură cu ce cine şi ce argumente - nu au fost decât solicitări de a semna, nu mi s-a spus de ce, nu am avut aceste discuţii. Nu există... nu a acţionat cineva să mă convingă, au fost anumite solicitări pe parcursul... nu cred că pot să fiu considerată eu că am intrat într-un joc, eu mi-am făcut datoria, eu am fost învestită de primul ministru să apăr şi să respect legislaţia, Constituţia, ordinea publică, deci eu îmi respect absolut atribuţiile pentru care ocup această funcţie şi vă spun că nu am participat şi nu voi participa niciodată la niciun fel de jocuri politice sau de altă natură. Spun întodeauna adevărul pentru că nu mă bazez pe sprijinul nimănui", a afirmat Speranţa Cliseru, la audierea în Comisia de apărare din Senat.
Ea a spus că încă din luna iunie au fost solicitări din parte unui ONG din străinătate, de a organiza un miting cu un milion de oameni.
"Prima reacţie a comisiei de la nivelul Capitalei a fost să respingă pentru că fizic nu încăpeau în Piaţa Victoriei un milion de oameni", a afirmat prefectul.
Întrebată ulterior de jurnalişti dacă au fost depăşiri ale atribuţiilor de serviciu, Cliseru a spus că nu poate aprecia: "Eu mi-am făcut treaba mea, nu eu apreciez. Nu mă puneţi pe mine să fac aprecieri cu privire la colegii mei. Bănuiesc că fiecare, şi Jandarmeria a acţionat în baza reulamentelor, procedurilor dumnealor şi a legii, eu la fel..."
De asemenea, întrebată dacă în opinia sa a fost modificată ora în jurnalul intervenţiei: "Eu nu am văzut documentele după ce au plecat din faţa mea, deci nu pot să vă spun ce s-a modificat, dacă s-a modificat. Nu ştiu dacă unii mint, alţii probabil că au vrut să schimbe adevărul şi alţii au fost dezinformaţi. În tot lanţul acesta sunt şi oameni nevinovaţi care au luat de bun ce le-au spus alţii, nu cred că toată lumea este într-un complot aşa...".
Întrbată la ce s-a referit când ar fi spus într-o înregistrare că ministrul Carmen Dan minte, Cliseru a răspuns: "Nu în sensul acesta, deci la întrebări insidioase, nu în sensul acesta. Era o neconcordanţă între afirmaţiile ministerului - că nu ministrul răspunde în mod personal .... legată de ora intervenţiei de forma actului"
De asemenea, întrebată dacă a semnat ordinul după ce s-a intervenit: "Nu pot să vă spun, vă spune parchetul. Au fost gradual mai multe feluri de intervenţii".
Ea a mai spus, în faţa jurnaliştilor, că a aprobat ordinul bazându-se pe situaţia care era la ora aceea în desfăşurare. "Situaţie este prezentată că eu nu m-am dus pe stradă să constat cu ochii mei că nu aveam cum să fac lucrul acesta. Eu nu consider că am fost minţită până când nu se face dovada că am fost minţită. Când sunt acte semnate de persoane din mai multe instituţii se bazează pe încrederea între instituţii", a spus ea.
Cliseru le-a solicitatmembrilor Comisiei pentru apărare din Senat să reactualizeze "de urgenţă" Legea adunărilor publice, pentru că nu mai corespunde situaţiilor din prezent.
"Ceea ce vă solicit - şi o să vin şi cu o propunere - este să modificăm de urgenţă Legea adunărilor publice. V-aş ruga să reactualizaţi Legea adunărilor publice, pentru că nu mai corespunde situaţiilor de astăzi, şi ar trebui foarte bine să fie lămuritoare, pentru că o singură notificare către primar nu poate să ţină loc de autorizarea unei manifestaţii publice. Trebuie să existe oameni care să-şi asume organizarea mitingului, să fie ambulanţe, toalete publice, să fie ordine în această organizare de la cap la coadă. Nu putem să mai continuăm cu aceste adunări anunţate prin faxuri, email-uri", a precizat Cliseru.
Prefectul Capitalei a fost audiată de Comisia pentru apărare din Senat în legătură cu evenimentele din data de 10 august, din Piaţa Victoriei.
Comisia de apărare din Senat o va audia, marţi, şi pe ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, pe tema protestului din 10 august.
Potrivit site-ului Senatului, membrii Comisiei i-au invitat la audieri pe Speranţa Cliseru, prefectul Capitalei, de la ora 9,30; pe maiorul Laurenţiu Cazan, şeful dispozitivului care a coordonat activitatea jandarmilor la miting, însoţit de colonelul Ionuţ-Cătălin Sindile, împuternicit inspector general al Jandarmeriei Române - de la ora 10,30; şi pe ministrul Carmen Dan, de la 11,30.
O invitaţie similară a fost trimisă pentru data de 4 septembrie lui Carmen Dan, Speranţei Cliseru şi lui Laurenţiu Cazan, dar audierile au fost eliminate de pe ordinea de zi a comisiei la propunerea PSD. Propunerea de scoatere de pe ordinea de zi a aparţinut senatorului Şerban Nicolae, pe motiv că invitaţia nu a fost stabilită de toţi membrii comisiei, ci doar de o parte a conducerii acestui for, fără respectarea regulamentului.
O altă încercare de audiere a Speranţei Cliseru şi a lui Laurenţiu Cazan a avut loc în 27 august, când şedinţa Comisiei de apărare a fost suspendată din lipsă de cvorum.
De fiecare dată, atât pe 27 septembrie, cât şi pe 4 septembrie, Speranţa Cliseru a răspuns invitaţiei Comisiei de apărare din Senat, prezentându-se la şedinţe.
Între timp, conducerea Comisiei de apărare din Senat a fost preluată de la PNL de către PSD, preşedinte fiind în prezent senatorul Liviu Brăiloiu.