SRI: Comisie de verificare în urma informaţiilor din spaţiul public. Coldea, pus la dispoziţia directorului SRI

| 12 ian, 18:45

Directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, a dispus, joi, constituirea unei comisii speciale în urma informaţiilor apărute în public referitoare la generalul Florian Coldea, iar până la finalizarea verificărilor acesta este pus la dispoziţia şefului SRI, informează un comunicat de presă al instituţiei.

Potrivit sursei citate, atribuţiile generalului Coldea vor fi preluate de către Eduard Hellvig. 

"În urma informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la domnul general-locotenent Florian Coldea şi care au fost supuse unor verificări preliminare, directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, a dispus, conform procedurilor, constituirea unei comisii speciale de verificare a eventualelor încălcări ale legii sau deontologiei profesionale. În acest sens, până la finalizarea verificărilor, domnul general locotenent Florian Coldea este pus la dispoziţia Directorului, potrivit prevederilor legale, iar atribuţiile funcţiei de prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii vor fi preluate de către directorul SRI, domnul Eduard Hellvig", se arată în comunicat. 

SRI precizează că sunt analizate toate circumstanţele prezentate public precum şi documentele puse la dispoziţie de general-locotenent Florian Coldea şi reiterează faptul că misiunile Serviciului sunt îndeplinite ''cu bună credinţă, în interesul securităţii naţionale şi a cetăţenilor români''. 

"SRI a dezvoltat mecanisme interne de investigare a oricăror indicii cu privire la încălcări ale legii ori a cadrului normativ intern, pe baza unei metodologii şi proceduri validate în timp. Structuri interne specializate şi subordonate directorului instituţiei întreprind, ori de câte ori situaţia o impune, măsuri complexe de verificare a informaţiilor cu privire la posibile încălcări ale legii ori a ordinelor şi regulamentelor militare şi ulterior adoptă măsurile adecvate. Instituţia noastră apreciază ca deosebit de important principiul legalităţii, care guvernează întreaga activitate a Serviciului, ca fiind o garanţie a respectării drepturilor omului şi a reputaţiei cadrelor instituţiei. Ne reafirmăm determinarea de a menţine standardele de profesionalism pe care sunt construite alianţele din care SRI face parte alături de servicii partenere din state cu tradiţie şi democraţii consolidate", adaugă sursa citată.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ