SRI expulzează un tunisian care recruta adepţi ai jihadului

| 22 aug, 2013

Un tunisian suspectat de terorism a fost declarat indezirabil pentru 15 ani de către Curtea de Apel Bucureşti, în urma unei sesizări a Serviciului Român de Informaţii (SRI), şi va fi expulzat, potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, a declarat, referitor la cetăţeanul tunisian suspectat de terorism declarat indezirabil pentru 15 ani de către Curtea de Apel, că "desfăşura activităţi de promovare a unor curente extremist-teroriste, precum şi activităţi de recrutare de adepţi ai jihadului".

Sorin Sava a precizat, pentru agenţia de presă Mediafax, că SRI a întreprins pe profil antiterorist măsuri specifice complexe de monitorizare şi documentare a activităţilor derulate în România de un cetăţean străin începând cu anul 2012. Datele şi informaţiile relevante obţinute de SRI în acest caz, în urma cooperării internaţionale şi a complexului de măsuri specifice au fundamentat decizia Curţii de Apel Bucureşti din 22 august, prin care cetăţeanul străin a fost declarat persoană indezirabilă în România pe o perioadă de 15 ani.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SRI, "s-a stabilit că străinul, în calitate de student, desfăşura activităţi care, potrivit legii, constituie riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale" în problematica antiteroristă.

"Concret, cetăţeanul străin, în calitate de membru de rang înalt al unor mijloace de informare online aflate sub influenţa grupării Al-Qaida desfăşura activităţi de promovare a unor curente extremist-teroriste, precum şi activităţi de recrutare de adepţi ai jihadului. Acesta deţinea materiale cu privire la mijloacele şi metodele de realizare a unor atacuri teroriste, ce conţineau inclusiv schiţe şi documentare video cu practicile de confecţionare a unor dispozitive explozive improvizate. În timpul prezenţei în România, cetăţeanul străin, adept fervent al ideologiei Al-Qaida şi susţinător al activităţilor teroriste derulate de grupările afiliate care acţionează în Orientul Mijlociu şi nordul Africii, a adoptat un comportament de tip «lup singuratic». Acesta a iniţiat şi permanentizat legături cu elemente teroriste aflate în exteriorul României în mod conspirat şi folosind tehnici complexe de criptare a comunicaţiilor", a declarat Sava.

Potrivit sursei citate, acesta a fost reţinut în urma deciziei Curţii de Apel şi luat în custodie publică cu sprijinul MAI, în speţă al Inspectoratului General pentru Imigrări, în vederea îndepărtării de pe teritoriul naţional.

De asemenea, SRI are ca prioritate majoră prevenirea oricăror riscuri şi ameninţări pe profil antiterorist, cooperând în acest sens cu partenerii din cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului, precum şi cu partenerii externi.

În urma unei propuneri formulate de SRI, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat, miercuri, această instanţă, cu privire la declararea ca indezirabil a tunisianului, pe considerente de securitate naţională, se arată într-un comunicat remis  joi, de Parchet.

Sursa citată arată că "în cauză au rezultat indicii temeinice că cetăţeanul tunisian desfăşura activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională", fiind vorba despre sprijinirea ori iniţierea de acte teroriste sau de organizaţii care se ocupă cu astfel de activităţi.

Curtea de Apel Bucureşti a admis, joi, sesizarea procurorilor şi a dispus declararea ca indezirabil a tunisianului şi luarea acestuia în custodie publică până la îndepărtarea lui de pe teritoriul României, a mai precizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ