Sorin Roşca Stănescu, avertisment NEGRU pentru şeful CCR: Sistemul îi va lua gâtul
Fostul senator PNL, Sorin Roșca Stănescu, acum aflat în închisoare, a ținut să-i transmită un avertisment ”unui membru CCR”. Din comentariu se înțelege că este vorba despre șeful CCR, Augustin Zegrean, singurul membru al Curții care a comentat subiectul Legii Big Brother.
”Un membru CCR are indrazneala de a se pronunta impotriva legii “Big Brother”. El sustine, pe buna dreptate, ca presedintele nu ar trebui sa o promulge. Mai devreme sau mai tarziu, sistemul ii va lua gatul. Pentru ca onorabilul membru CCR s-a pus impotriva curentului. Pentru un fleac. Pentru apararea drepturilor omului. Efectul va avea loc dintr-un motiv foarte simplu. Comportamentul clasei politice, in general, si a Parlamentului, in special, este cel al unei armate de teracota.
Dar despre ce armata de teracota vorbim? Despre cea a unui faimos imparat chinez? Sau despre o armata de teracota prezenta in Romania de azi? Si este ea chiar o armata? Fie ea si amorfa? Nu cred. De fapt, avem de-a face cu o armata a oilor de teracota. La aceasta stare s-a redus clasa politica si societatea civila din Romania.
Valeriu Zgonea: CSAT va decide dacă legile Big Brother vor trece prin asumarea răspunderii Guvernului
Din Parlamentul oilor de teracota aud ca urmeaza sa fie exclus domnul Petre Roman. Pe motiv ca ar fi incompatibil. Ca ar fi avut indrazneala sa detina, simultan, atat calitatea de parlamentar, cat si cea de persoana fizica autorizata. O senzationala descoperire, de ultima ora, a Autoritatii Nationale de Integritate. A faimosului domn Horia Georgescu. Asa ca, domnul Petre Roman trebuie aruncat peste bordul politicii de la Bucuresti. Pur si simplu. Inca o jertfa rituala, pe altarul asa-zisei lupte impotriva coruptiei. Si ce o fi facut domnul Petre Roman de a devenit atat de periculos pentru sistem? ANI vrea sa sugereze ca omul politic nu ar fi integru. Adica, ar fi necinstit. A descoperit ANI sau altcineva ca domnul Petre Roman si-ar fi folosit, in vreun fel, statutul de deputat in Parlamentul Romaniei pentru a obtine, in mod incorect, prin trafic de influenta sau altfel, un singur leu? Un singur leu nemuncit? Nimeni nu sufla un cuvant in legatura cu vreun fapt de coruptie al domnului Petre Roman. In acelasi timp, nimeni nu sufla un cuvant pentru a-l apara.
Colegii sai, cei din Camera Deputatilor, cei din Parlament, cei din partid, cei din clasa de intelectuali, din care Petre Roman face parte, au comportamentul unei armate de teracota. Sau, mai degraba, al unor oi de teracota.
Augustin Zegrean trage un semnal de alarmă cu privire la legile Big Brother
Va veni si randul misteriosului membru CCR care a indraznit – cum a indraznit si Petre Roman, sa vina in studiourile de televiziune, sa spuna ce crede – sa ridice glasul impotriva sistemului.
Baieti, Securitatea nu iarta!”, susține Sorin Roșca Stănescu.