Starea de alertă se modifică. Se introduc noi reguli
Executivul Orban urmează să aprobe în şedinţa de guvern de joi introducerea unor modificări la Hotărârea de Guvern 668/2020 privind prelungirea stării de alertă. Actul normativ va fi completat cu măsuri de protecţie sanitară pe perioada campaniei electorale, precum şi pentru redeschiderea restaurantelor.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului, citată de RomâniaTV.net, pentru desfăşurarea în siguranţă a evenimentelor/întrunirilor în cadrul campaniei electorale, se instituie obligaţia organizatorilor acestora de a asigura, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne, emis în temeiul articolului 71 alineat (2) din Legea 55/2020, cu modificările ulterioare, cu avizul Autorităţii Electorale Permanente, respectarea următoarelor măsuri:
- efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spaţiul în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile;
- menţinerea distanţei fizice de un metru între participanţii la evenimente/întruniri, inclusiv cele desfăşurate pe stradă sau din uşă în uşă;
- afişarea regulilor de acces şi de protecţie individuală în locuri vizibile în spaţiile în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile; - în cazul evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în spaţiu închis, limitarea numărului participanţilor la maximum 20 şi a duratei acestora la maximum 2 ore;
- în cazul evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în aer liber, limitarea numărului participanţilor la maximum 50, delimitarea prin semne vizibile a perimetrului şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană;
- în cazul acţiunilor desfăşurate pe stradă, limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6;
- în cazul acţiunilor din uşă în uşă, limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2;
- aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2.
HG 668/2020 urmează să fie completată şi cu măsuri care vizează redeschiderea activităţilor în restaurante în condiţii de protecţie sanitară.