Statele Unite au votat noi sancțiuni care vizează Iranul, Rusia și Coreea de Nord. Kremlinul amenință

| 28 iul, 09:36

Statele Unite vor impune noi sancțiuni Rusiei, Iranului și Coreei de Nord, potrivit unui proiect de Lege votat de Senat, în pofida obiecțiilor ridicate de Administrația Donald Trump, informează BBC News, citat de Mediafax.

Este prima legislaţie majoră în sfera politicii externe adoptată de Congresul Statelor Unite de când Donald Trump a preluat mandatul de preşedinte. Astfel, Legea urmează să ajungă pe masa preşedintelui, care are dreptul de a o promulga sau de a-şi exercita dreptul de veto.

Administraţia Trump s-a opus adoptării Legii privind noile sancţiuni, deoarece preşedintele va trebui să obţină aprobarea Congresului înainte de a reduce orice sancţiuni impuse Moscovei.

Adoptarea noului pachet de sancţiuni vine pe fondul intenţiilor tot mai vizibile ale congresmanilor americani privind investigarea interferenţelor Rusiei din campania prezidenţială din 2016 şi posibilul efect al acestor ingerinţe asupra alegerii în funcţia de preşedinte a lui Donald Trump.

Intenţia Congresului de a impune noi sancţiuni Rusiei a ridicat nemulţumirile unor state europene, în special ale Germaniei deoarece unele companii europene ar intra sub incidenţa sancţiunilor din pricina cooperării cu Rusia în sectorul energetic.

Legea a fost votată favorabil de 98 de senatori și doar doi s-au opus. Votul din Senat vine la două zile după votul din Camera Reprezentanţilor, care a avut acelaşi deznodământ.

Reacția Rusiei

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a promis că Rusia va recurge la represalii dacă sancţiunile Statelor Unite vor fi legalizate, informează The Guardian.

„Ne purtăm într-un mod restrictiv şi răbdător, dar la un moment dat va trebui să reacţionăm. Este imposibil să tolerezi la nesfârşit acest tip de insolenţă faţă de ţara noastră”, a afirmat Putin în cadrul unei conferinţe de presă.

Tag-uri: Kremlin, putin, trump
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ