Statistică sumbră pentru sec. XXI: 100.000 de copii din România nu merg la şcoală
Aproape 100.000 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani nu se regăsesc în sistemul obligatoriu de învăţământ, iar eforturile autorităţilor trebuie să se îndrepte spre aducerea acestora la clasă, a declarat vineri ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, la deschiderea Congresului Educaţiei 2013.
"Avem 100.000 de copii în România cu vârste între 6 şi 16 ani care nu se află în şcoală. Atenţia noastră se îndreaptă în special spre învăţământul obligatoriu, dar nu trebuie să picăm în plasa de a ne uita doar în şcoală, ci şi în afara ei. Pentru că misiunea noastră nu se opreşte la nivelul clasei, ci trebuie să-i căuăm pe copii în afara şcolii şi să-i aducem în clasă", a spus ministrul Educaţiei. Remus Pricopie a evidenţiat câteva dintre întrebările la care trebuie să reflecteze participanţii la Congresul Educaţiei, respectiv preocuparea profesorilor pentru ceea ce trebuie făcut la clasă, pregătirea elevilor şi relaţia şcolii cu mediul economic şi social.
"Trebuie să ne întrebăm dacă noi facem tot ceea ce trebuie la clasă. Analizând rezultatele la evaluare la clasa a VIII-a şi notele cu care au fost admişi în liceu, vom vedea că este un procent important de elevi cu medii de doi şi trei. Asta înseamnă că, pe un anumit segment, nu facem tot ceea ce trebuie", a precizat Pricopie. Ministrul a mai spus că educaţia trebuie ancorată în societatea de azi, de mâine, iar de aici apare o altă linie, respectiv relaţia şcolii cu mediul economic şi social.
Remus Pricopie a adăugat că nu trebuie să se oprească analiza la cifre de genul 14 la sută dintre absolvenţii clasei a XII-a nu s-au înscris la bacalaureat, ci trebuie să fie urmărite cauzele. "Trebuie să analizăm cauza pentru care un număr important de copii dintre cei care au terminat clasa a XII-a nu s-au înscris la bacalaureat", a precizat Pricopie. Ministrul a vorbit şi despre bugetul Educaţiei, spunând că acest trebuie să crească, iar preocuparea instituţiei pe care o reprezintă este aceea de a găsi resurse suplimentare, nu numai cele de la bugeul de stat.
Pricopie s-a referit şi la învăţământului profesional, spunând că în prezent sunt 12.000 de copii cuprinşi în această formă de pregătire, dar că numărul acestora ar putea atinge 19.000 în anul şcolar 2013-2014, după semnarea unui acord de către premier cu autorităţile germane.
Ministrul a mai spus că un alt obiectiv important este menţinerea în ţară a tinerilor cu performanţe excepţionale, precizând că Guvernul a alocat deja 15.000 de euro pentru 50 de burse ce vor fi acordate în anul şcolar 2013-2014.