Stegarul dac vrea o nouă revoluție, pe barba lui

Piața Universității are un je ne sais quoi, o tușă ce amestecă tragic și picaresc, în egală măsură. Pentru cei care au prins schimbarea de regim din 1989, piața rămâne un loc sacru. Este greu să uiți mulțimea... Pentru generațiile mai recente, situația e mai complicată. Chiar și pentru aceștia, dacă ai ceva de spus, piața este locul cu vizibilitate maximă, perimetrul în care vin oamenii să se bucure după un meci victorios al Naționalei sau să se bată furioși cu gerul și jandarmii trimiși de guvernul Boc.

Mai presus de orice, piața este agora, adică publică. Nimeni nu te întreabă ce ai în cap când vii sau ce idei duci acasă când pleci. Se spune că e bine să te ferești de omul unei singure cărți. În piață aceștia sunt oamenii care vin cu un steag și o idee fixă: Jos! Cu cât mai mare este acel steag, cu atât mai vizibil devine măruntul personaj preocupat de fluturarea amplă a tricolorului. Personajul respectiv este ceea ce numim de obicei ”revoluționar de profesie” și, realmente, i se fâlfâie nu numai steagul, ci și de cine trebuie să dat jos. ”Jos Boc!” și ”Jos Băsescu!” se transformă cu ușurință indiferentă în ”Jos USL!”, în pregătirea unui ”Jos Antonescu!”... Am putea spune că sufixul ”escu” îl scoate din fire, dar ce ne facem cu Victor Ponta? De fapt ceea ce scoate fire de păr alb în barba dacică a stegarului amintit este perioada de liniște socială prelungită, săracă în pretexte de scos tricolorul XXL în piață.

Atunci, dacicul și irascibilul personaj izbucnește în acuze abundente. Se revoltă pe oricine, nu numai pe cei de sus, care ”au trădat” și trebuie de aceea să ajungă, ați ghicit, jos... Se supără și pe concetățenii săi, care n-au steagul atât de mare încât să-i dea afară din case și să-i aducă în piață, la o revoltă mică. Se supără la fel de ușor pe oamenii obișnuiți din sondaje, fericiți că salariile au mai crescut un pic, că Bruxelles nu ne mai arată cu degetul, că situația pare să se fi normalizat. Personajul este dotat cu barbă și steag, dar lipsit fără echivoc de dilema care l-ar putea îndemna să se întrebe ce diferență ar mai fi între USL și PDL, dacă înlăturăm spiritul democratic... Căci, între o fâlfâială și un ”Jos!”, revoluționarul de profesie îi cere USL să facă exact ceea ce reproșa PDL: să înlocuiască niște abuzuri cu alte abuzuri...