Ştergerea datoriilor către Fisc, pe masa Guvernului într-o şedinţă extraordinară

| 04 iul, 09:25

Pe ultima sută de metri, cu doar câteva zile înainte de intrarea parlamentarilor în vacanţă, Executivul va ţine o şedinţă extraordinară în cadrul căreia va aproba ştegerea datoriilor unor companii de stat, ordonanţă pe care nu o putea dezbate miercuri din cauza lipsei unor avize.

 

Ordonanţa prevede, printre altele ştergerea datoriilor la Fisc a unor companii de stat, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, afirmând că 31 de companii de stat ar putea fi vizate.   Potrivit prezentării făcute de Teodorovici în urmă cu o săptămână, pentru aceste companii pot fi stinse creanţele fiscale administrate de Ministerul Finanţelor prin ANAF, prin trecerea acelor companii în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Energiei. Una dintre societăţi ar fi Complexul Energetic Hunedoara, care la sfârşitul anului trecut avea datorii la bugetul de stat de circa 268 milioane de lei. 

Mai precis, Finanţele au prezentat două moduri în care companiile şi contribuabilii îşi pot diminua datoriile la stat. Primul este de „restructurare a obligaţiilor bugetare restante”, o măsură care se va aplica datoriilor mai mari de 1 milion de lei şi prin care datornicii vor putea şterge până la 50% din suma datorată. Cel de-al doilea vizează ştergerea accesoriilor, precum dobânzi sau penalităţi, şi se va aplica datoriilor mai mici de 1 milion de lei.   „Se face o eşalonare a obligaţiilor şi se poate reduce până la jumătate din principal, 30-40-50%. Sunt mai multe propuneri. Dacă acea companie respectă acest calendar, atunci se şterg accesoriile la finalul acestei perioade. Dacă nu, situaţia revine la momentul iniţial. La momentul acela, lucrurile s-au închis pentru acea companie. Nu este o amnistie, este o măsură financiară. Se propune şi anularea accesoriilor în cazul datoriilor sub un milion de lei dacă obligaţiile principale se achită până la 30 noiembrie 2019. Aici vorbim şi de persoane fizice şi juridice”, a declarat ministrul Finanţelor, citat de Hotnews.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ