Steriu (UNPR): Postelectoral vom face alianță oriunde și cu oricine
Deputatul Valeriu Steriu a declarat sâmbătă, la Scornicești, că după alegerile locale UNPR va face alianță "oriunde și cu oricine" pentru a "maximiza" numărul de voturi și de funcții de viceprimari, dar a precizat că înainte de scrutin singurul protocol existent este cel cu PSD.
Întrebat dacă UNPR va face alianțe cu alte partide în afară de PSD după alegerile locale, în vederea stabilirii majorităților din consilii județene și consilii locale, Steriu a răspuns: "Oriunde și cu oricine, postelectoral, vom face alianță. Nu e niciun fel de problemă. Vrem să ne maximizăm numărul de voturi și evident, după alegeri, numărul de funcții, viceprimari pe care nu-i putem face decât colaborând cu toți partenerii".
Coordonatorul campaniei electorale a UNPR pentru alegerile locale a spus că în această perioadă se definitivează alianțele Uniunii cu PSD în județele și localitățile în care cele două formațiuni vor avea candidați comuni. "Este exact perioada când se definitivează aceste alianțe. Și, în mod clar, nu avem în clipa de față nicio alianță preelectorală sau spre a fi o alianță cu PNL. Dar cu PSD sunt negocieri pe mai multe județe", a spus Steriu.
Potrivit lui Steriu, este posibilă o colaborare a UNPR cu PSD și la alegerile parlamentare. "Actualul protocol cu PSD are prevăzut și acest element, o posibilă colaborare în toamnă, deocamdată este singurul protocol existent. După alegerile locale vom face și noi o radiografie cum stăm și pe ce ne bazăm și ce putem oferi și ce putem și noi, la rândul nostru, căpăta într-o astfel de alianță", a precizat Valeriu Steriu.
El a calificat drept "atipică" situația din București, unde PSD și UNPR vor avea candidați comuni în trei sectoare și la funcția de primar general, iar în alte trei sectoare vor avea candidați proprii la funcțiile de primar și liste proprii pentru funcțiile de consilieri.
Steriu a participat sâmbătă, la Scornicești, împreună cu senatorul Ion Toma, președinte al UNPR Olt și secretar general adjunct al partidului, precum și cu deputatul Luminița Adam la ședința Biroului Permanent Județean al partidului și la lansarea candidatului UNPR la Primăria Scornicești — Constantin Nedelea.