Ştiinţa confirmă: Cu cât bem mai multă cafea, cu atât vom trăi mai mult

| 06 mai, 2014

Cafeaua este una dintre cele mai sănătoase băuturi de pe planetă. Nu este doar un lichid de culoare închisă cu cafeină, ea conţine de fapt sute de compuşi diferiţi, unii dintre ei fiind benefici pentru sănătate.

Mai multe studii extinse au arătat că persoanele care beau mai multă cafea trăiesc mai mult şi au un risc mai mic de a se îmbolnăvi de boli precum Alzheimer şi diabet.

Cafeaua este o sursă importantă de antioxidanţi

Atunci când apa caldă trece prin zaţul de cafea în timpul fierberii, substanţele din boabele de cafea se amestecă cu apa şi devin parte a băuturii. Unele dintre aceste substanţe sunt binecunoscute, însă există sute de alţi compuşi, mulţi nefiind încă identificaţi de ştiinţă. Mulţi dintre aceşti compuşi sunt antioxidanţi care protejează organismul împotriva oxidării, fapt ce implică radicalii liberi ce distrug moleculele din organism. Fără a intra în detalii complicate, oxidarea este considerată a fi unul dintre mecanismele din spatele îmbătrânirii şi bolilor comune, cum sunt cancerul şi bolile cardiovasculare.

Cafeaua, credeţi sau nu, este cea mai mare sursă de antioxidanţi din dieta occidentală, depăşind atât fructele, cât şi legumele... luate împreună (1, 2, 3). Atunci când beţi o ceaşcă de cafea, nu obţineţi doar cafeină, ci şi o mulţime de alţi compuşi benefici, inclusiv antioxidanţi.

Mai multe studii extinse au arătat că persoanele care beau cafea trăiesc mai mult decât cele care nu beau

Există mai multe studii care arată că oamenii care beau cafea prezintă un risc mai mic de deces datorat unor boli grave. Un studiu revoluţionar, cel mai mare de acest fel, a fost publicat în New England Journal of Medicine în 2012: Freedman ND, et al. “Association of coffee drinking with total and cause-specific mortality.” New England Journal of Medicine, 2012. În acest studiu, 402.260 de persoane cu vârsta cuprinsă între 50 şi 71 de ani au fost întrebate despre consumul lor de cafea. Rezultatele au fost remarcabile. După urmărirea persoanelor timp de 12-13 ani, cele care au consumat mai multă cafea au prezentat un risc mai mic de deces.

Totuşi, chiar şi un consum moderat de cafea (1 ceaşcă pe zi) a fost asociat cu o reducere de 5-6% a riscului de deces, arătând că şi o cantitate mică poate avea efect. Deşi aceste numere pot părea mici, având în vedere cât de mult este răspândit consumul de cafea, acest lucru ar putea avea implicaţii pentru milioane de oameni.

Când s-au analizat cauzele de deces, s-a constatat că persoanele care au băut cafea s-au îmbolnăvit mai puţin de infecţii, boli respiratorii, diabet, accident vascular cerebral şi boli cardiovasculare. Beneficiile nu par a fi atribuite cofeinei, deoarece atât cafeaua decofeinizată, cât şi cea normală au avut acelaşi efect. Desigur, acesta este un studiu observaţional, care nu poate dovedi că riscul redus a fost cauzat de cafea. Însă este măcar o bună reasigurare că cel puţin cafeaua nu este personajul negativ aşa cum se credea.

Mai multe, pe scientia.ro.

Tag-uri: cafea, longevitate
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ