SUA, cerere către NATO în cazul luptei cu Statul Islamic. Anunţul făcut de Jens Stoltenberg

| 28 ian, 12:15

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi că SUA au solicitat Alianței Nord-Atlantice ajutor în lupta cu gruparea Statul Islamic  prin detașarea unor avioane de supraveghere AWACS, relatează Reuters.

NATO nu este implicată direct în lupta împotriva jihadiștilor grupării SI în Siria și Irak, unde o coaliție condusă de SUA care include cele 28 de membre ale Alianței Nord-Atlantice lansează lovituri aeriene în sprjinul trupelor locale care acționează la sol.

'Am primit o solicitare de la SUA să asigurăm sprijin pentru eforturile coaliției, să-i ajutăm cu avioane de supraveghere AWACS, iar acum analizăm această cerere', a declarat Jens Stoltenberg în cadrul unei conferințe de presă.

Jens Stoltenberg a spus că miniștrii apărării din statele NATO vor discuta solicitarea SUA la reuniunea lor de la începutul lui februarie, deși nu există un termen-limită pentru luarea unei decizii.

Avioanele Airborne Warning and Control System (AWACS) monitorizează spațiul aerian într-o zonă de peste 400 km și schimbă informații prin intermediul unor legături digitale, transmite Agerpres.

NATO a trimis deja avioane AWACS în Turcia pentru a consolida apărarea aeriană a acestei țări la frontiera cu Siria. Nu se știe până în prezent dacă aceste avioane vor fi folosite în mai multe scopuri, notează Reuters.

 

 

Tag-uri: nato, Statul Islamic, SUA
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ